Comunicate de presa

ANAT protestează împotriva lucrărilor de reparații la poduri și șosele în sezonul estival

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) protestează ferm față de decizia statului bulgar de a efectua lucrări de reabilitare la Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse începând cu 9 iulie și blocarea acestuia timp de două luni, în vârf de sezon estival, blocând efectiv 1,5 milioane de români care mergeau cu automobilele proprii în Bulgaria, Turcia și Grecia.

ANAT este uimit de faptul că guvernul bulgar își autosabotează turismul propriu, românii fiind principalii turiști în Albena și Nisipurile de Aur. De asemenea, ANAT este intrigat de decizia statului român pentru închiderea drumului național Râmnicu Vâlcea – Sibiu în plin sezon turistic, începând cu 8 iulie, timp de o lună.

ANAT consideră că astfel de lucrări, de altfel binevenite, ar trebui programate în extrasezon, după 1 octombrie, pentru a minimiza impactul asupra traficului și a turiștilor. În prezent, aceste restricții afectează grav fluxul de călători către Bulgaria, Grecia și Turcia, precum și circulația internă în România dar și către Europa centrală și occidentală.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

4 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

4 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

4 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

5 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

5 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More