Tehnologie

Anchetată de Bruxelles pentru presupuse practici anticoncurenţiale, Facebook consideră prea ”personale” cererile Comisiei Europene

Facebook contestă unele dintre cererile Comisiei Europene, spunând că nu sunt pertinente şi ţin de viaţa privată a angajaţilor săi, a transmis luni grupul american, care face obiectul unei investigaţii la Bruxelles privind presupuse practici anticoncurenţiale, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Gigantul reţelelor de socializare dă asigurări că este în colaborare cu autorităţile, însă “natura excepţional de vastă a solicitărilor Comisiei înseamnă că noi ar trebui să le furnizăm documente în principal fără legătură cu ancheta lor”, a declarat Tim Lamb, avocat însărcinat cu concurenţa în cadrul Facebook.

El menţionează în special cereri pentru “informaţii personale extrem de sensibile, cum ar fi informaţii medicale sau financiare, şi informaţii private despre familiile angajaţilor”.

“Considerăm că astfel de solicitări trebuie examinate de instanţe europene”, concluzionează el.

Conform unui articol al Financial Times apărut luni, Facebook a lansat o acţiune în justiţie împotriva Uniunii Europene, pe care compania o acuză că invadează viaţa privată a angajaţilor săi.

Facebook consideră că aceste documente nu pot fi împărtăşite decât cu condiţia respectării anumitor reguli, dar susţine că executivul european a respins ofertele sale de până acum.

UE anchetează potenţiale practici care ar viza împiedicarea oricărei concurenţe din partea unor companii precum Facebook sau Apple.

Comisia Europeană şi-a intensificat ofensiva împotriva platformelor digitale dominante, într-un context de impas în negocierile internaţionale privind taxarea lor.

Facebook susţine că a transmis deja în acest an 315.000 de documente legate de ancheta antitrust, adică 1,7 milioane de pagini.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

4 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

5 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

5 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

9 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More