Afaceri

Andersen Global încheie un acord de colaborare cu Țuca Zbârcea & Asociații şi cu divizia de consultanță fiscală a acesteia

Andersen Global a anunțat astăzi încheierea unui acord de colaborare cu SCP Țuca Zbârcea & Asociații, firmă de avocatură cu birouri în București și Cluj-Napoca, precum și cu divizia de consultanță fiscală a acesteia, Țuca Zbârcea & Asociații Tax. Acest acord de colaborare, primul în România, face parte din procesul de expansiune al Andersen Global în Europa de Est.

Țuca Zbârcea & Asociații este o firmă independentă de avocatură de tip „full service”, având, la sediul său din București, peste 110 avocați, dintre care 28 de avocați asociați. Societatea are, de asemenea, un sediu secundar la Cluj-Napoca și se bucură de acoperire națională prin birourile corespondente din principalele orașe.

Pentru o abordare pluridisciplinară, firma include divizii de specialitate – consultanță fiscală, insolvență și proprietate intelectuală. În plus, pentru a răspunde nevoilor din ce în ce mai mari ale investitorilor străini interesați să pătrundă pe piața românească, Țuca Zbârcea & Asociații a înființat parteneriate cu birouri din China, Israel și Republica Moldova.

Ariile de practică ale Țuca Zbârcea & Asociații includ: drept societar si comercial; fuziuni și achiziții; soluționarea disputelor (inclusiv în contencios administrativ); reglementare; dreptul muncii; drept financiar-bancar; piețe de capital și valori mobiliare; dreptul concurenței și ajutor de stat; protecția datelor cu caracter personal; energie și resurse naturale; dreptul mediului și avize de mediu; drept imobiliar; aspecte juridice privind sănătatea și industria farmaceutică; comunicații electronice și tehnologia informației; proprietate intelectuală; asigurări și pensii private; mass-media și publicitate; drept maritim și transporturi etc.

Divizia sa de consultanță fiscală, Țuca Zbârcea & Asociații Tax, include consultanți experimentați, ce acoperă diverse arii de impact fiscal, cum ar fi planificarea tranzacțiilor, due diligence fiscal, asocieri, finanțări, structuri imobiliare și alte structuri complexe, asistență în cadrul controalelor și disputelor fiscale.

„Suntem mândri să devenim firma cu care Andersen Global colaborează în România. Acest parteneriat ne va oferi acces la clienți internaționali, proiecte transfrontaliere și know-how, consolidându-ne astfel poziția pe piața avocaturii de business din România”, a declarat Gabriel Zbârcea, Managing Partner al Țuca Zbârcea & Asociații.

„Țuca Zbârcea & Asociații este una dintre firmele de avocatură de cea mai înaltă calitate din România, cu o echipă remarcabilă și servicii de top la nivelul industriei. Chambers îi califică în Tier One la aproape toate categoriile așa că nu este de mirare că această firmă s-a dezvoltat atât de mult de la lansarea ei, în 2005,” a declarat Mark Vorsatz, Chairman al Andersen Global și CEO al Andersen Tax LLC. 

Andersen Global este o asociație internațională de firme independente, fiecare cu propria personalitate juridică, alcătuite din profesioniști în domeniul consultanței fiscale și juridice din întreaga lume. Constituită în 2013 de firma membră din SUA, Andersen Tax LLC, Andersen Global numără în prezent peste 4.000 de profesioniști la nivel mondial și are peste 133 de birouri prin firmele membre și colaboratoare.

Articole recente

Lavrov: Discuţiile despre garanţiile de securitate pentru Ucraina fără Rusia nu duc nicăieri

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat miercuri că orice discuţie asupra garanţiilor de…

32 de minute ago

DNSC: Fraudă de tip ”investiții rapide” în care este folosită imaginea președintelui României, circulă în prezent pe internet

O fraudă de tip "investiţii rapide", în care este utilizată fraudulos imaginea preşedintelui României, circulă…

33 de minute ago

Ministrul Finanţelor: Trebuie să ne schimbăm fundamental atitudinea în atragerea de investiţii străine; avem nevoie de reguli clare şi echilibrate

România trebuie să îşi schimbe atitudinea în atragerea de investiţii străine şi este nevoie de…

35 de minute ago

Garanția de portofoliu pentru IMM-uri a BID: solicitări de peste 15 miliarde lei, dublu față de bugetul disponibil pentru următorii 3 ani (BID)

Apelul lansat instituțiilor de credit de către Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) pentru „Garanția…

38 de minute ago

Vista Bank introduce, în premieră naţională, sistemul de plăţi instant RoPay Contactless între persoane fizice

Vista Bank a lansat, în premieră naţională, plăţile instant RoPay Contactless între persoane fizice, un…

2 ore ago

IMM România solicită Guvernului lansarea unui pachet de măsuri pentru susţinerea IMM-urilor

România are nevoie de măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri, deoarece creşterea economică se realizează…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More