Foto Facebook
Eduard-Andi Manciu, consilier de stat în domeniul comunicării din cadrul Cancelariei prim-ministrului, a anunţat, luni, că demisionează din această funcţie începând cu data de 1 mai.
“M-am hotărât să solicit eliberarea mea din funcţie începând din 1 Mai. S-a făcut aproape un an şi jumătate în care m-am ocupat în calitate de consilier de stat de coordonarea comunicării guvernamentale. O perioadă dificilă, încărcată, plină de provocări şi de momente care îmi vor rămâne în minte pentru multă vreme de acum încolo. Acum e momentul să pun punct şi alţii să preia această responsabilitate”, a scris Manciu pe Facebook.
El a apreciat că a fost un maraton pe care l-a dus la final, menţionând că, în privinţa modului în care se realizează comunicarea guvernamentală, lasă în urmă lucruri care pot fi duse mai departe.
“Vreau să le mulţumesc celor care mi-au acordat încredere şi sper că tot ce am făcut le-a răsplătit această încredere. Am pus toată energia şi priceperea mea pentru a face lucrurile cât se poate de bine, în condiţiile date. A fost un maraton pe care l-am dus la final. Sunt mulţumit că las ceva în urmă în privinţa modului în care se realizează comunicarea guvernamentală, lucruri care nu pot fi întoarse, ci pot fi duse doar mai departe. Le transmit aprecierea mea celor din Direcţia de comunicare a Guvernului, pentru faptul că au ţinut pasul cu un ritm, uneori, infernal. De prea multe ori munca acestor oameni este văzută ca un dat, ceva ce vine de la sine. Nu este aşa! Acolo în spate sunt persoane care zilnic sunt preocupate să facă lucrurile să funcţioneze, şi prea puţini le realizează sau apreciază eforturile”, a mai scris Andi Manciu.
Manciu a fost numit în 2019 în această funcţie de fostul premier Ludovic Orban.
Anul trecut, presa a scris că Andi Manciu, consilier de stat al prim-ministrului Ludovic Orban şi şeful Grupului de Comunicare Strategică (structură care se ocupă de comunicarea datelor despre pandemia de coronavirus), nu a absolvit studiile universitare. Andi Manciu a reacţionat: “În privința studiilor am menționat în CV că am urmat cursurile universitare și nu am declarat că sunt până la acest moment licențiat, întrucât acest lucru ar fi contrar situației de fapt”.
Orban: Andi Manciu nu are obligaţia legală de a avea licenţă
Preşedintele rus Vladimir Putin s-a declarat joi gata să ajute la "depăşirea crizei alimentare" provocate…
Consiliul de Administrație al Agricover Holding SA anunță numirea doamnei Madeline-Dalila ALEXANDER, în funcția de…
Ucraina încearcă cu disperare să îşi exporte stocurile mari de cereale pe cale rutieră, feroviară…
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, joi, că Executivul este preocupat de criza energetică, a…
AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de…
SUA s-au angajat într-o viguroasă competiţie cu China cu scopul de a păstra ordinea mondială…