Politica internațională astăzi se învârte în jurul problemelor de energie. Țările intră în alianțe și întrerup parteneriatele din cauza tranzacțiilor energetice pe care le-au încheiat sau le-au distrus, consideră Andreas Andrianopoulos, fost ministru în câteva guverne grecești și membru al parlamentului grec în nouă mandate, într-o analiză pentru The Strategic Culture Foundation.

Acesta susţine că ţări precum Iranul, Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Arabe, Azerbaidjanul, Kazahstanul și Turkmenistanul contează pe scena globală, datorită poziției lor, fie proeminente, fie mai puțin, în cadrul matricei energetice, în timp ce puteri globale, cum ar fi SUA, China și Rusia, fie își utilizează depozitele de energie, fie sunt determinate de nevoile lor de a se angaja în inițiative de politică externă, influențate de problemele legate de energie.

Andreas Andrianopoulos consideră: “Energia a transformat geopolitica, astfel încât aceasta să joace rol de geoeconomie, deoarece câștigurile sau pierderile financiare sunt direct legate de poziția unei țări în cadrul ierarhiei influenței politice.
Astăzi, puterea nu emană din teritoriul pe care îl poți ocupa, ci din răspândirea piețelor se poate controla sau influența. Într-o foarte mare măsură, acest lucru se datorează energiei. Ceea ce depozitează o țară, ce rețele de transport controlează și cât de multe puteri mai mici sau entități de stat depind de abilitățile și resursele sale definesc rolul ei în comunitatea internațională și în arhitectura puterii globale.

Rolul jucat de energie nu va scădea în viitor. Sub diferitele transformări care vor apărea, resursele vor fi întotdeauna importante pentru viața națiunilor și a popoarelor. Războiul și pacea vor continua să fie decise de cei care stau la mesele unde se negociază tranzacțiile energetice. Va fi foarte dificil să ne gândim la geopolitică fără energie”.

1. Orientul Mijlociu

Orientul Mijlociu continuă să joace un rol major pe scena energetică globală.

Andreas Andrianopoulos spune: “În ciuda schimbărilor care au avut loc în situația politică a multor țări din zonă – Libia, Irak, Qatar și Iran – Orientul Mijlociu rămâne unul dintre cei mai importanți furnizori de petrol și gaze naturale din lume. Acesta este motivul pentru care multe puteri globale, și anume Statele Unite, China și Rusia, monitorizează îndeaproape evoluțiile existente acolo. Evenimentele din Irak, Iran și din Peninsula Arabă continuă să alarmeze capitalele importante ale lumii, deoarece orice se întâmplă acolo are repercusiuni grave asupra prețului energiei. Aceasta, la rândul său, afectează bunăstarea economică a multor părți ale lumii și pune presiuni enorme asupra eforturilor diplomatice ale țărilor importante de a elabora politici pentru a face faţă problemelor”.
Antagonismul dintre Arabia Saudită și Iran declanșează o varietate de reverberații politice care afectează țările din Golful Persic, tulburând situația dintre Turcia, Siria și Irak și încurcând Rusia și Statele Unite. Țările din Africa de Nord, Egipt și bineînțeles Israel/Palestina fac parte din acelaşi puzzle care amestecă energia şi diplomaţia la fiecare pas, mai spune fostul ministru grec.

2. Federația Rusă

Rusia joacă un rol crucial în politica energiei globale, fiind unul dintre cei mai importanți exportatori de petrol și gaze naturale din lume. Aceasta înseamnă că, în afară de faptul că joacă un rol esențial în formarea prețurilor energiei mondiale, prezența, comportamentul și manevrele sale diplomatice sunt de o importanță capitală atunci când vine vorba de securitatea energetică și de posibilitatea de a preveni sau de a provoca animozități periferice sau de a instaura pacea și stabilitatea, mai spune Andreas Andrianopoulos, adăugând:

“Rolul Federației Ruse nu poate fi studiat fără să amintim ce se întâmplă în fostele republici din Asia Centrală, bogate în energie. Kazahstan, Uzbekistan, Azerbaidjan și Turkmenistan sunt actori majori în piețele actuale de energie.
Orice ar face, totuși, acestea nu pot fi privite separat de ceea ce face Rusia sau de intențiile Rusiei. Deși unii dintre ei, în primul rând Azerbaidjanul, au inițiat proiecte care nu sunt aliniate la obiectivele Moscovei, trebuie să se comporte în moduri care să nu-l deranjeze pe vecinul lor nordic, pe care se bazează într-o anumită măsură bunăstarea lor (datorită dependenţei lor de reţelele de conducte de petrol şi gaze).

Prin urmare, politica este profund interconectată cu energia în cele mai multe dintre aceste cazuri”.

3. America Latină

În ultimii ani au existat numeroase probleme în America Latină, creând incertitudine cu privire la modul în care este gestionată energia.

Venezuela, pentru început, s-a angajat în politici care au stârnit piețe și au dus la rezultate neplăcute.

Andreas Andrianopoulos afirmă: “Sub președintele Chavez și apoi succesorul său Maduro, au fost expulzate companiile străine, toate instalațiile energetice naționalizate și s-a luat decizia de a «răspândi toată averea către oameni». Rezultatul final a fost că toate investițiile străine au secat, statul a dat faliment, iar ajutorul străin a fost necesar pentru a susține un anumit nivel de disponibilitate a energiei! Ceva similar s-a întâmplat în Bolivia, iar Brazilia a fost deranjată de scandaluri în sectorul său petrolier, în timp ce Petrobrazil a fost “spulberată de stânci”, luând împreună cu ea noua conducere socialistă a țării sale. Speranţele crescânde ale bunăstării economice de pe continent s-au prăbuşit în dezastrele care au urmat politicilor de naţionalizare ale liderilor lor, reducând aceste economii în ruine”.

4. Europa de Nord

Cu excepția petrolului și a gazului din Marea Nordului, Europa se bazează în întregime pe importuri pentru a avea un nivel confortabil de energie.

Fostul ministru grec scrie: “Astfel, evenimentele din Orientul Mijlociu și poziția Rusiei față de continent arată dacă Europa este alimentată în mod adecvat cu energie sau se confruntă cu o lipsă.
Depozitele din Marea Nordului au menținut destul de mult anumite state europene (Marea Britanie și Scandinavia, printre altele) bine aprovizionate pentru un timp destul de mare. Dar, din păcate, există o suspiciune puternică că aceste depozite se diminuează periculos. În consecință, Europa va deveni treptat dependentă de importurile din Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Rusia și Oceanul Atlantic (Angola, Brazilia, Mexic și SUA). Situația este îngrijorătoare din moment ce Japonia și, mai recent, China, încearcă să cumpere propriile provizii din aceleași surse.
Europa se va confrunta în mod evident cu dificultăți în viitor, dar aceste probleme pot fi rezolvate de către Rusia, pe de o parte, și de descoperirea gazelor de șist și a petrolului prin fracturare în SUA și Canada, pe de altă parte. Aceasta deschide multe oportunități pentru diplomație de a explora modalități de a stabili noi alianțe și înțelegeri. Însă Europa va fi în cele din urmă dependentă de bunăvoința altor țări”.

5. Statele Unite

După ce a preluat frâiele dominației mondiale de la Marea Britanie, SUA au continuat să acorde o atenție deosebită evenimentelor din Orientul Mijlociu, scrie Andrianopoulos, adăugând: “Deși americanii aveau depozite de energie proprii, ei totuși au dorit să protejeze stabilitatea livrărilor mondiale, în principal pentru a garanta securitatea și bunăstarea majorității aliaților lor. Deși dependența lor totală de provizii din Golf și din Africa de Nord nu depășea niciodată 12% din nevoile lor anuale, ei sunt conștienți de faptul că pentru Europa și Japonia stabilitatea în aceste regiuni este crucială pentru fluxul neobstrucționat de energie. În eventualitatea unei întreruperi, SUA s-ar afla într-o situație dificilă. Acest lucru se datorează faptului că aliații săi se grăbesc să achiziționeze petrol de la aceiași furnizori care au servit nevoilor Americii. Angola, Venezuela, Brazilia, Mexicul și Marea Nordului ar fi întinse la limită lor pentru a stinge setea energetică a lumii.
Această ecuație a devenit mai complicată, deoarece China și India au intrat într-o fază de consum energetic ridicat.
Astfel, implicarea americană în afacerile din Orientul Mijlociu a devenit un eveniment regulat, ducând la compromisuri ciudate, în special în ceea ce privește evoluțiile din lumea islamică. Apărarea Arabiei Saudite a continuat chiar și după atacurile din 11 septembrie, în ciuda faptului că majoritatea teroriștilor care s-au sinucis erau adepți Wahabi proveniți din țările saudite sau din alte state din Golf. Nevoia de energie a produs multe din aceste compromisuri ciudate.

Lucrurile au început să se schimbe după revoluția procesului de fracturare hidraulică şi a gazelor de șist. Statele Unite au realizat brusc că, pe lângă cantităţi suficiente pentru intern, ar putea deveni și unul dintre cei mai importanți exportatori pentru restul lumii. Acest lucru a semnalat automat două lucruri:
a. Statele Unite nu mai aveau nevoie să fie un aliat tăcut al acelor regimuri din lumea arabă care nu respectau pe deplin principiile și ideile americane.
b. Nu era imperativ ca Statele Unite să se îngrijoreze atât de mult de furnizarea de energie aliaților săi, fie datorită dependenței lor excesive de Moscova (Europa), fie pentru că ar putea bloca SUA la propriile rețele de aprovizionare (în Angola și în America Latină).
America ar putea acum să stabilească, poate cu ajutorul canadian, propriile căi de aprovizionare și să ofere soluții alternative fie la Rusia, fie la unele țări «dificile», prietenoase din Orientul Mijlociu. În anii președinţiei lui Obama, acest lucru a devenit foarte evident, deoarece SUA a întors spatele evenimentelor din lumea arabă și a deschis coridoarele de comunicare cu Iranul. Sub președintele Trump, aceste priorități nu s-au schimbat prea mult, însă administrația americană a adoptat o abordare mai orientată spre afaceri.

Relațiile sunt acum judecate mai mult în ceea ce privește eventualele rezultate decât în declarații de valori superioare și în urmărirea idealurilor pure. Astfel, SUA au redus relațiile cu saudiţii, menținând în același timp relații calde cu Qatar, un regim detestat de saudiți. Întâlnirea privată cu președintele Putin de la Helsinki, care a înfuriat oficialii Departamentului de Stat, s-ar putea să fi concentrat în mare parte pe energie, lumea arabă și islamul.

America este, de asemenea, importantă pentru nevoile energetice ale Chinei. Poate interzice accesul, prin strâmtoarea Malacca din Malaezia/Indonezia, la milioane de tone de petrol destinate zilnic porturilor chinezești. De asemenea, se poate crea un haos în porturile din Myanmar pentru livrările care se deplasează pe uscat în sud-estul Chinei. Prin provocarea unor probleme în Marea Chinei de Est, SUA ar putea să izoleze navigația din China și să perturbe importurile de energie către această țară.
China a fost încorporată în sistemul comercial global. SUA produc ieftin, astfel încât restul lumii cumpără liber. Dacă Occidentul nu mai cumpără, în principal datorită costurilor mai mari (și energia este crucială), ele nu mai produc. Dar acest lucru duce la o șomaj semnificativ. Acest lucru poate avea efecte devastatoare pentru China.

Pe scurt, Statele Unite vor juca un rol esențial în materie de energie în viitorul apropiat, ca producător/furnizor de energie, o superputere militară care să supravegheze cu atenție rețelele globale de aprovizionare și ca o putere mondială care își extinde acoperirea diplomatică, a securității energetice și a transportului.

IEA Consumul global de energie estimat din 1990 până în 2040, în funcție de sursa de energie (în milioane de tone metrice echivalent petrol)
https://www.statista.com/statistics/222066/projected-global-energy-consumption-by-source/