Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAndrzej Duda
Poziţia Uniunii Europene (UE) faţă de proiectul gazoductului Nord Stream 2 demonstrează lipsă de solidaritate, a afirmat vineri preşedintele polonez Andrzej Duda, transmite agenţia poloneză de presă PAP.
Andrzej Duda a subliniat în finalul unui summit al Grupului de la Visegrad (V4) că ţările membre ale acestuia – Polonia, Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia – “ar dori foarte mult ca UE să fie o adevărată comunitate, în care să existe solidaritate şi înţelegere reciprocă, încercarea de a armoniza interesele comune, dar şi înţelegere faţă de temerile şi nevoile celorlalţi”.
“Şi trebuie spus clar, o spunem aici astăzi – acest lucru lipseşte în foarte mare măsură Uniunii Europene”, a punctat preşedintele polonez, potrivit Agerpres.
Duda a menţionat în acest context proiectul Nord Stream 2, precizând că ţările din V4 obiectează împotriva acestuia ştiind că “este vorba nu de un proiect de afaceri, ci de unul cu caracter politic şi care este de fapt nociv Uniunii Europene”.
Caracterul său nociv, a explicat preşedintele polonez, nu constă doar în ameninţarea faţă de securitatea energetică a acestei părţi a Europei şi a Ucrainei, ci şi în aceea că va avea drept consecinţă dominarea întregii pieţe a UE de către un singur furnizor.
“Considerăm că (proiectul Nord Stream 2) este nefavorabil din punctul de vedere al ansamblului intereselor UE şi vorbim cu fermitate despre acest lucru. În acelaşi timp, investiţia merge înainte împotriva intereselor unora dintre statele UE. Aşa funcţionează oare o comunitate? Cred că oricine ar analiza acest lucru ar spune că nu, nu aşa ar trebui să funcţioneze o comunitate”, a insistat Duda în finalul summitului V4 de la Bratislava.
Nord Stream 2 ar urma să lege Rusia de Germania pe sub Marea Baltică, dar SUA şi mai multe ţări din estul Europei se opun construirii acestui gazoduct, un argument invocat de adversarii acestui proiect este că el va creşte dependenţa energetică a Europei faţă de Rusia. Noul gazoduct va avea o capacitate de transport de 55 de miliarde de metri cubi de gaze pe an. Printre companiile participante la proiect se numără concernul rus Gazprom, compania franceză Engie, societăţile germane Uniper şi Wintershall, compania austriacă OMV şi cea britanico-olandeză Shell.
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More