Macroeconomie

Angajaţii din învăţământ protestează joi la Guvern faţă de neaplicarea prevederilor Legii salarizării

Cele trei federaţii sindicale din educaţie organizează joi acţiuni de protest în faţa sediului Guvernului şi în faţa sediilor PSD şi PNL, pentru a transmite nemulţumirea angajaţilor din învăţământ faţă de faptul că Executivul nu a majorat salariile acestora conform legii 153/2017, potrivit unui comunicat remis miercuri de organizaţiile sindicale.

Acţiunile sunt organizate de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Educaţie (FSE) “Spiru Haret” şi de Federaţia Naţională Sindicală “Alma Mater”, care reprezintă peste 300.000 de salariaţi din învăţământ, potrivit Agerpres.

“Reamintim reprezentanţilor Guvernului României şi partidelor politice că personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. Majorarea salarială de doar 4% de la data de 1 ianuarie 2022, care înseamnă o creştere a veniturilor cu aproximativ 65 de lei net pentru personalul didactic de predare, a provocat o stare de nemulţumire generală în rândul salariaţilor din învăţământ”, se menţionează în comunicatul celor trei organizaţii sindicale.

De asemenea, sindicatele subliniază că peste 30.000 de salariaţi din categoria personalului nedidactic din învăţământ beneficiază de salariul minim brut pe ţară garantat în plată, deşi, de la data declarării pandemiei COVID-19, aceşti salariaţi au desfăşurat şi alte tipuri de activităţi ce nu au legătură cu cele specifice postului deţinut.

“În plus, personalul din învăţământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiţii de muncă, deoarece în ultimii ani politica guvernamentală în domeniul salarizării a fost aceea a plafonării cuantumului sporurilor la nivelul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, ceea ce a făcut inaplicabile HG nr. 34/2018 şi HG nr. 569/2017”, se precizează în comunicat.

Potrivit comunicatului, cele trei federaţii sindicale au în desfăşurare un referendum privind declanşarea grevei în sistemul educaţional.

Articole recente

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, aproape 750 milioane lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 749,82 milioane de lei de la bănci, prin două…

21 de minute ago

Bruxelles-ul afirmă că este pregătit pentru orice, după ameninţările americane legate de amenda împotriva Google

Comisia Europeană a transmis luni că este pregătită pentru "toate posibilităţile" şi că are "toate…

34 de minute ago

Donald Trump: „O Moldovă în pace este esenţială pentru securitatea regională”

Preşedintele american Donald Trump a declarat că apreciază parteneriatul SUA cu Chişinăul şi a spus…

49 de minute ago

BCE a atenuat reglementările privind supervizarea creditorilor din zona euro

Banca Centrală Europeană (BCE) atenuează unele din verificările pe care le efectuează asupra băncilor din…

o oră ago

Grawe: Stabilitatea companiei nu poate fi pusă în discuţie

Grupul Grawe dispune de aproximativ 3,8 miliarde euro fonduri proprii, conform cerinţelor regimului de supraveghere…

o oră ago

Elena Udrea: Da, am fost audiată în dosarul fostului adjunct al SRI Florian Coldea

Fostul ministru Elena Udrea a declarat luni că a fost audiată în dosarul fostului adjunct…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More