Categories: Fără categorie

Angajaţii din sistemul fiscal anunţă continuarea protestelor la nivel naţional

Angajaţii sistemului fiscal nu acceptă răspunsul Ministerului Muncii prin care se blochează posibilitatea de a urma paşii legali privind declanşarea grevei generale, iar protestele vor continua la nivel naţional, a transmis, miercuri, într-un comunicat de presă, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Finanţe.

“Protestele continuă la nivel naţional, dat fiind faptul că, dincolo de nerespectarea de către Guvern, a angajamentelor asumate, angajaţilor sistemului fiscal li se încalcă, tot de către Guvernul României, un drept constituţional, şi anume dreptul la grevă”, se arată în comunicat, potrivit Agerpres.

Reprezentanţii sindicali precizează că la întâlnirea avută marţi, 5 septembrie, cu ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, i-au adus la cunoştinţă “faptul că răspunsul ministerului pe care îl conduce înseamnă de fapt blocarea dreptului constituţional la grevă al celor peste 22.000 de angajaţi din sistemul fiscal”.

“Concomitent cu analiza căilor legale pe care le avem de urmat în susţinerea revendicărilor noastre, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Finanţe va contesta răspunsul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi va solicita sprijinul organismelor internaţionale la care este afiliată”, notează sursa citată.

În acest context, angajaţii din sistemul fiscal atenţionează că sunt determinaţi să continue lupta pentru susţinerea revendicărilor lor şi că nu se vor opri “în a solicita Guvernului respect şi asumare angajamentelor luate”.

Cartel Alfa a anunţat marţi că Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie – FNSA a solicitat Ministerului Muncii, prin Adresa nr. 93/29.08.2023, demararea procedurii de conciliere a conflictului colectiv de muncă declanşat la nivelul Ministerului Finanţelor şi instituţiilor subordonate acestuia, ca urmare a neidentificării şi neimplementării unor soluţii reale, concrete la revendicările salariaţilor. Mai exact, în data de 11.08.2023, la întâlnirea organizată de către Ministrul Finanţelor cu partenerii sociali, au fost convenite unele aspecte consemnate în procesul verbal încheiat în aceeaşi dată. Însă partea guvernamentală nu şi-a respectat, ulterior, angajamentele.

“Urmare a acestui demers, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a înştiinţat FNSA că: ,,nu există premisele declanşării unui conflict de muncă”, prin urmare nu avem dreptul să solicităm concilierea deoarece în conformitate cu Art. 123 din Legea nr. 367/2022 ,,nu pot constitui obiect al conflictelor colective de muncă revendicările angajaţilor/lucrătorilor pentru a căror rezolvare este necesară adoptarea unei legi sau a altui act normativ”, se menţionat în comunicatul Cartel Alfa.

Articole recente

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

47 de minute ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

54 de minute ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

58 de minute ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

60 de minute ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

o oră ago

Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul NATO; Donald Tusk spune că au existat 19 intruziuni în spaţiul aerian polonez

Premierul polonez Donad Tusk a declarat că Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More