International

Angela Merkel condamnă invadarea Ucrainei, ‘un punct de cotitură profund’ în istoria Europei

Fostul cancelar german Angela Merkel a condamnat invazia rusă în Ucraina şi şi-a exprimat solidaritatea cu această ţară, transmite vineri dpa, potrivit Agerpres.

‘Acest război de agresiune al Rusiei marchează un punct de cotitură profund în istoria Europei după sfârşitul Războiului Rece’, a răspuns fostul cancelar la solicitarea dpa de a comenta.

‘Nu există niciun fel de justificare pentru această încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi o condamn în termenii cei mai fermi’, a spus ea la Berlin.

‘Gândurile mele şi solidaritatea mea se îndreaptă spre poporul ucrainean şi guvernul condus de preşedintele (Volodimir) Zelenski în aceste ore şi zile cumplite’, a subliniat Merkel.

Ea şi-a exprimat ‘sprijinul total’ pentru eforturile depuse de Uniunea Europeană, NATO, ONU şi G7 în vederea unei încetări urgente a războiului.

Angela Merkel era cancelar în exerciţiu în 2014 atunci când Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea. La acea vreme, ea a subliniat importanţa menţinerii deschise a comunicaţiilor cu Moscova.

Ea a remarcat însă că, de data aceasta, situaţia este diferită întrucât atacurile recente au vizat întreaga Ucraină.

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

o oră ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

2 ore ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

2 ore ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

2 ore ago

Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este ‘inacceptabilă’, declară șefa diplomației UE

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More