Categories: Fără categorie

ANIS și asociația techUK fac apel la continuarea schimbului liber de date post Brexit

ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, și techUK, asociația companiilor de IT din Regatul Unit al Marii Britanii, au semnat recent o scrisoare comună care prezintă importanța transferului de date dintre România și UK și solicită continuarea schimbului liber de date dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii și după data de 31 decembrie 2020, potrivit unui comunicat de presă.

Odată cu retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, acesta a părăsit și cadrul legislativ european pentru protecția datelor cu caracter personal – GDPR. După sfârșitul perioadei de tranziție stabilit pentru 31 decembrie 2020, schimbul liber de date dintre companiile din UE și UK nu va mai continua în mod automat. Într-o economie digitală, transferul de date personale a devenit esențial pentru companiile de orice dimensiune, iar beneficii semnificative există și în afara comerțului. Cercetările medicale și depistarea infracțiunilor financiare se bazează, de asemenea, pe transferul datelor peste granițe.

Schimburile comerciale între Regatului Unit al Marii Britanii și România a crescut în ultimii ani, ajungând la 1,02 miliarde de lire sterline în cazul exporturilor de servicii din UK în România și 1,12 miliarde invers (date pentru 2018). Întregul ecosistem digital la nivelul Uniunii Europene este preconizat să atingă o valoare de 739 de miliarde de euro în 2020, contribuind la PIB-ul UE cu patru procente.

“Românii reprezintă o comunitate importantă în Regatul Unit al Marii Britanii, iar țara noastră este un partener economic de încredere pentru Regat. Acest fapt generează nevoia unui transfer de date neîngrădit, pentru care milităm și în era post Brexit. O înțelegere între Regatul Unit și țările din UE, prin care transferul liber de date personale între parteneri va continua, este un pas esențial în dezvoltarea viitoare a relațiilor comerciale”, a declarat Gabriela Mechea, Director Executiv ANIS.

ANIS și techUK consideră că cea mai bună soluție pentru a asigura transferurile neîngrădite de date post Brexit este stabilirea unor acorduri adecvate între Regatul Unit și UE. Acordurile permit transferul datelor cu caracter personal între țările terțe și UE, după o evaluare completă a reglementărilor interne privind protecția datelor din țările respective.

”Comerțul cu servicii și fluxurile de date între Regatul Unit și România sunt în creștere. Capacitatea de a transfera date personale între cele două țări este vitală pentru cetățenii și companiile din ambele părți. În timp ce Regatul Unit și UE negociază viitorul relației, este extrem de important ca transferul liber de date să fie inclus în aceste negocieri. Solicităm guvernelor din UE și UK să se asigure că stabilirea termenilor acordului se va decide cât mai curând posibil”, a menționat Julian Davin, CEO techUK.

 

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

15 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

15 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

15 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

16 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

16 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

17 ore ago

This website uses cookies.

Read More