International

Annalena Baerbock: Atacurile ucrainene cu drone asupra teritoriului rus sunt conforme dreptului internaţional

Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, a apreciat marţi că atacurile ucrainene cu drone asupra teritoriului rus, din ce în ce mai frecvente, sunt în conformitate cu dreptul internaţional, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Rusia a atacat Ucraina, de aceea Ucraina are un drept garantat de Carta Naţiunilor Unite de a-şi apăra ea însăşi ţara şi poporul”, a declarat şefa diplomaţiei germane în timpul unei conferinţe de presă, răspunzând la o întrebare asupra eventualelor riscuri de escaladare în conflict pe care le-ar reprezenta recentele atacuri ucrainene cu drone, atacuri ce se înmulţesc în regiunea Moscovei.

“Rusia bombardează fără oprire ţinte civile în Ucraina, silozuri de grâne, spitale, biserici. Şi Ucraina se apără în cadrul dreptului internaţional”, a declarat Annalena Baerbock în timpul acestei conferinţe de presă alături de omologul său estonian Margus Tsahkna.

“Ucraina urmează dreptul internaţional şi noi trebuie să fim clari asupra acestui subiect: noi nu vorbim doar de a pune capăt războiului, ci şi de a urma apoi planul de pace al preşedintelui (ucrainean Volodimir) Zelenski, ceea ce înseamnă a respinge Rusia în Rusia”, a declarat la rândul său ministrul estonian.

“Escaladarea este deja în curs”, a mai afirmat ministrul estonian, evocând între altele deportarea a mii de copii ucraineni în Rusia.

Moscova acuză Kievul de agresiunile cu drone, în timp ce Ucraina nu le comentează în general.

Marţi, Rusia a anunţat din nou că a doborât drone ucrainene pentru a cincea zi consecutiv. Atacul nu s-a soldat cu victime.

La sfârşitul lui iulie şi începutul lui august, aparate au fost distruse deasupra unor cartiere de afaceri din Moscova, provocând uşoare distrugeri pe faţada a două turnuri. În mai, două drone au fost doborâte deasupra Kremlinului şi alte două au lovit imobile rezidenţiale din capitala rusă.

“Războiul soseşte pe teritoriul Rusiei”, a declarat la sfârşitul lui iulie Volodimir Zelenski.

Articole recente

Bolojan: O bună parte din orele în şcolile din România sunt predate de suplinitori

O bună parte din orele în şcolile din România sunt predate de suplinitori, a afirmat,…

52 de secunde ago

Rusia: Oamenii de afaceri se aşteaptă la o încetinire a economiei (RBK)

Un sondaj realizat în rândul oamenilor de afaceri din Rusia arată că 57% se aşteaptă…

2 minute ago

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

10 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

10 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

11 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More