Comunicate de presa

ANPC: Amenzi de 324.000 de lei, aplicate după controale ce au vizat exploatarea locurilor de joacă pentru copii

Inspectorii pentru protecţia consumatorilor au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 324.000 de lei în urma unor controale efectuate la nivel naţional care au vizat respectarea prevederilor legale în exploatarea locurilor de joacă pentru copii, iar în cazul a 70 de operatori economici a fost dispusă măsura de oprire temporară a presării serviciului până la remedierea neconformităţilor constatate, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în perioada 18 iunie – 2 iulie, instituţia a desfăşurat o serie de acţiuni de control care au vizat 275 de operatori economici din toate judeţele ţării şi din Capitală.

Au fost aplicate 168 de sancţiuni contravenţionale din care 103 avertismente şi 65 amenzi contravenţionale în valoare de 324.000 de lei.

De asemenea, în urma verificărilor, a fost dispusă măsura de oprire temporară a prestării serviciului la 70 de operatori economici până la remedierea neconformităţilor constatate, la trei dintre operatorii economici controlaţi fiind aplicate sancţiuni complementare, respectiv interzicerea utilizării echipamentelor de agrement amplasate pe spaţiile de joacă până la eliminarea deficienţelor identificate în judeţul Braşov şi măsura opririi definitive de la exploatare a unor echipamente cu probleme la rampele de acces şi paviment, până la remedierea defecţiunilor, evaluarea conformităţii acestora şi emiterea unui certificat de conformitate de către un organism de certificare.

Abaterile constatate în timpul acţiunilor de control s-au referit la: calitatea serviciilor prestate în spaţii de joacă (lipsa afişării denumirii unităţii, a Codului unic de înregistrare la Registrul Comerţului din care să rezulte obiectul/obiectele de activitate ale societăţii pentru care este autorizată să funcţioneze şi a programului de funcţionare) – în judeţele Prahova, Maramureş, Sălaj, Giurgiu, Teleorman, Mehedinţi, Alba, Mureş, Botoşani, Vaslui şi Constanţa; respectarea prevederilor legale referitoare la spaţii de joacă – HG nr. 435/ 2010 (conformitate din punct de vedere tehnic a echipamentelor şi respectarea cerinţelor esenţiale de securitate) – deficienţe în această privinţă au fost înregistrate la verificarea a 47 de parcuri de joacă din judeţul Vaslui, dar şi la alte parcuri de joacă pentru copii din judeţele Hunedoara, Cluj, Braşov, Covasna, Mureş, Sibiu, Satu Mare, Prahova, Argeş, Călăraşi, Sălaj, Neamţ, Ilfov, Timiş, Caraş Severin, Galaţi, Tulcea, Gorj, Vâlcea, Giurgiu, Bihor, Satu Mare, Constanţa şi Maramureş.

“Controlul a depistat echipamentele de agrement rupte, cu elemente sparte, ciobite, frânghii rupte, podeţe cu dale din lemn putrezite sau lipsă, cuie ruginite etc., elemente menite a pune în pericol integritatea utilizatorilor, respectiv a copiilor, în judeţele Arad, Mehedinţi, Argeş, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Prahova, Teleorman, Braşov, Timiş, Vrancea, Buzău, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Bacău, Neamţ şi municipiul Bucureşti. Alte aspecte constatate la faţa locului (liste cu tarife aşezate în locuri greu accesibile sau fiind greu lizibile, toalete ecologice neigienizate, lipsa afişării regulamentului de funcţionare al locului de joacă etc.), în judeţele Bacău, Arad, Prahova, Dolj, Galaţi, Buzău, Satu Mare şi municipiul Bucureşti”, se precizează în comunicatul ANPC. 

Articole recente

Putin îi oferă lui Trump o prelungire de un an a tratatului privind armele nucleare

Președintele rus Vladimir Putin i-a oferit luni omologului său american Donald Trump o prelungire de…

9 ore ago

Occidentul și Rusia se confruntă la ONU după incidentele din spațiul aerian al NATO

NATO acuză Rusia de încălcarea spațiului aerian al Estoniei și Poloniei Yvette Cooper din Marea…

9 ore ago

Romgaz a încheiat un parteneriat strategic cu Weatherford pentru digitalizarea operaţiunilor de producţie

SNGN Romgaz SA a încheiat un contract pe opt ani cu compania Weatherford International, pentru…

9 ore ago

Senat: Contractele contabililor autorizaţi, consultanţilor fiscali, evaluatorilor autorizaţi şi auditorilor financiari cu clienţii – titluri executorii

Senatul a adoptat, luni, trei iniţiative legislative care prevăd ca toate contractele încheiate de contabilii…

9 ore ago

R. Moldova: 74 de arestări înaintea alegerilor; autoritățile afirmă că au destructurat o rețea de sabotaj a spionajului militar rus

Forțele de securitate din Republica Moldova au arestat luni 74 de persoane după efectuarea a…

9 ore ago

Ungaria: Aderarea Ucrainei la UE va falimenta Ungaria şi Europa, crede Viktor Orban

Ungaria nu doreşte intrarea Uniunii Europene în război, aşadar nu susţine aderarea Ucrainei la UE,…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More