Energie

ANPC, despre liberalizarea preţului la gaze: În cazul în care un consumator are o nemulțumire referitoare la contract, trebuie să se adreseze mai întâi furnizorului, iar, dacă problema nu este soluționată, se poate adresa ANRE și ANPC

Începând cu data de 1 iulie 2020, prețurile de furnizare a gazelor naturale nu mai sunt reglementate de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), realizându-se, conform legii, liberalizarea acestei piețe.

În cazul în care consumatorul are o nemulțumire referitoare la contract sau la modul de derulare al acestuia, trebuie să se adreseze mai întâi furnizorului, iar, dacă problema nu este soluționată, se poate adresa atât ANRE, precum și ANPC.

Potrvit ANPC, consumatorii ar fi trebuit să își aleagă un furnizor cu care să încheie un contract de furnizare a gazelor naturale în regim concurențial, până la 30 iunie 2020, care ar fi putut fi cu furnizorul actual sau cu oricare alt furnizor de gaze naturale dintre cei ce detin licența ANRE.

În situația în care, până la sfârșitul lunii iunie 2020, un consumator nu a încheiat un contract de furnizare a gazelor naturale în regim concurențial – fapt care nu generează costuri suplimentare sau modificări de ordin tehnic – furnizarea gazelor naturale nu va fi sistată, ci se va realiza în condițiile contractuale ale furnizorului actual, la prețul din oferta comunicată odată cu factura fiscală curentă din perioada mai-iunie 2020, urmând ca, până cel mai târziu pe 30 iunie 2021, consumatorul să își îndeplinească obligația de a încheia un contract de furnizare a gazelor naturale in regim concurențial.

Potrivit ANPC, lista furnizorilor de gaze naturale, precum și informații privind ofertele-tip sunt puse la dispozitia consumatorului prin aplicația “Comparator oferte-tip de furnizare a gazelor naturale” disponibilă pe site-ul ANRE, pe paginile web ale acestora putând fi găsite informații atât despre oferte cât și despre contractul de furnizare utilizat.

Contractul de furnizare poate fi încheiat, după cum urmează:

– direct, la sediul social sau în punctele de lucru declarate ale furnizorului;

– contracte încheiate la distanță, prin canalele electronice de comunicare;

– contracte încheiate în afara spațiilor comerciale ale furnizorilor, de regulă, prin prezentarea reprezentanților acestora la domiciliul consumatorilor.

          În cazul contractelor încheiate la distanță, precum și a celor încheiate în afara spațiilor comerciale, operatorii economici au obligația ca – înainte ca oferta sau contractul să producă efecte obligatorii asupra consumatorului – să îndeplineasca cerințele de informare, în mod clar și inteligibil privind:

  • identitatea furnizorului,
  • adresa poștală, număr de telefon, adresa de e-mail, principalele caracteristici ale serviciilor,
  • prețul total al serviciilor cu toate taxele incluse,
  • modalități de plată,
  • dreptul de retragere, condițiile, termenele și procedurile de exercitare a acestui drept,
  • durata contractului, condiții de încetare, penalități, așa cum sunt acestea prevăzute la art 6 alin 1 și 2 din OUG 34/2014 privind contractele încheiate cu profesioniștii.

          Totodată, furnizorii trebuie să facă dovada comunicării unui exemplar din contractul iîncheiat cu consumatorul, cu semnăturile părților contractante.

          În ambele cazuri, consumatorul are posibilitatea de retragere din contract în termen de 14 zile de la semnare și, numai cu acordul scris al acestuia de renunțare la perioada de retragere, contractul poate produce efecte.

 

 

 

Articole recente

SUA: Anchetatorii au imagini cu ucigașul lui Charlie Kirk și au găsit pușca pe care acesta ar fi folosit-o

Autoritățile care investighează uciderea lui Charlie Kirk au raportat joi că au 'imagini bune' cu…

o oră ago

Franța mobilizează trei avioane Rafale pentru a ‘contribui la protejarea spațiului aerian polonez’ (Macron)

Franța a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale 'pentru a contribui la protejarea…

o oră ago

ANAF Sector 1 a trimis sesizare penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul București privind RICHRBT SRL încă de acum un an

Pe 28 august 2024, inspectorii ANAF Sector 1 au consemnat oficial că sunt îndeplinite condițiile…

o oră ago

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

5 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More