Categories: Fără categorie

ANPC intensifică de luni verificările la operatorii comerciali din Delta Dunării

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) va intensifica, începând de luni, controalele realizate la unităţile de cazare, de alimentaţie publică, de prestări servicii şi la spaţiile comerciale din zona Deltei Dunării, potrivit unui comunicat remis luni de instituţie.

ANPC se va concentra pe unităţile comerciale din regiunea Deltei Dunării în contextul în care în această perioadă creşte interesul turiştilor faţă de Delta Dunării, apetenţa pentru litoral fiind în scădere, se menţionează în comunicat.

Preşedintele ANPC, Claudiu Dolot, a atras atenţia că instituţia are toleranţă zero faţă de nerespectarea drepturilor consumatorilor.

“Aşa cum este cunoscut deja, Caravana de Prevenţie şi Consiliere a fost prezentă şi în zona Tulcea. În egală măsură, am spus mereu că avem toleranţă zero faţă de nerespectarea drepturilor consumatorilor, stabilite prin lege, de către companii şi că, ulterior acestor campanii de informare, mi se pare firesc să avem, în continuare, acţiuni susţinute de control care să verifice, în teren, modul în care operatorii economici respectă elementele despre care am vorbit în cadrul acestor Caravane. În perioada următoare, ne vom concentra pe Delta Dunării, un loc foarte drag mie”, a comentat preşedintele ANPC, potrivit Agerpres.

Scopul verificărilor operatorilor economici din Delta Dunării este asigurarea de către autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor că sănătatea, viaţa şi drepturile consumatorilor sunt respectate conform prevederilor legale de către toţi operatorii economici care activează în Delta Dunării, astfel încât turiştii care se deplasează în zonă să poată petrece vacanţa dorită, se precizează în comunicatul ANPC.

Articole recente

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

o oră ago

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat, marți seara, sub control judiciar de DNA…

2 ore ago

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…

2 ore ago

Qatar afirmă că va continua să joace rolul său de mediator în Gaza în ciuda atacului israelian

Qatarul va continua să medieze în războiul din Fâşia Gaza, în ciuda unui atac israelian…

2 ore ago

Şeful Energiei din SUA critică ţinta de emisii ”net zero” până în 2050: ”Un dezastru colosal”

Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a calificat obiectivul de atingere a neutralităţii climatice până…

2 ore ago

O delegaţie a Congresului american vizitează China

O delegaţie a Congresului Statelor Unite urmează să viziteze China, pentru prima dată din 2019,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More