Comunicate de presa

ANPC: Sintagma “preţuri Dr. Max de mici”, practică comercială incorectă

Utilizarea sintagmei “preţuri Dr. Max de mici”, atât în farmacii, cât şi în spoturile publicitare din mass-media, reprezintă o practică comercială incorectă, cu impact la nivel naţional, sugerându-se că farmaciile Dr. Max au cele mai mici preţuri ale unor produse, fapt care nu a putut fi dovedit, potrivit unui comunicat al ANPC.

“În urma verificărilor desfăşurate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în lanţul de farmacii Dr. Max, echipele de control au constatat utilizarea, atât în farmacii, cât şi în spoturile publicitare din mass-media, a sintagmei ‘preţuri Dr. Max de mici’. Acest lucru a fost considerat o practică comercială incorectă, cu impact la nivel naţional, considerându-se că, prin această formulare, i se sugerează consumatorului mediu faptul că, farmaciile Dr. Max, au cele mai mici preţuri ale unor produse, comparativ cu alte lanţuri de farmacii, fapt care nu a putut fi dovedit”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, la începutul lunii februarie a acestui an, printr-un Ordin al preşedintelui ANPC, Horia Constantinescu, s-a dispus încetarea acestei practicii comerciale incorecte, deoarece mesajul publicitar conţine informaţii false, menite a induce în eroare sau care este susceptibil să inducă în eroare consumatorul mediu, oferindu-se perspectiva unui avantaj material, la achiziţia de produse.

“Caracterul înşelător al acestei practici este determinat de faptul că nu explică, concret, în ce constă avantajul menţionat al consumatorului (dacă este vorba de un preţ redus sau de avantajul conferit de achiziţionarea unui bun de calitate superioară)”, se mai spune în comunicat.

Totodată, Ordinul preşedintelui ANPC a fost adus la cunoştinţa operatorului economic, de îndată, iar acesta a şi început demersurile necesare pentru punerea în aplicare a măsurilor dispuse.

Astfel, mesajul publicitar a fost deja eliminat de pe monitoarele existente în farmacii şi din campaniile existente în derulare, urmând ca, în cel mai scurt timp, acesta să fie înlocuit complet din toate comunicările comerciale ale operatorului.

View Comments

  • Ei bine, mie, consumator mediu, imi sugereaza cu totul altceva: ca lidera spalarii creierilor de pe piata reclamelor tv a simtit ca cineva castiga teren si a hotarat sa nu stea cu mainile in san.
    Concluzia : Romania NU este un stat mafiot.

Articole recente

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

53 de minute ago

Zelenski îi răspunde lui Putin şi propune la rândul său Kievul ca posibil loc de întâlnire

Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a replicat propunerii preşedintelui rus Vladimir Putin, care insistă ca locul…

55 de minute ago

Peste jumătate dintre firmele din Bucureşti-Ilfov au înregistrat creşteri de minimum 21% ale facturilor la electricitate(patronat)

Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…

4 ore ago

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More