Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa Pixabay
Suma totală plătită în luna iunie 2020 de statul român pentru ajutorul social (venit minim garantat) s-a ridicat la 44,4 milioane de lei, suma medie plătită fiind de 263,45 de lei, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).
În iunie 2020, au beneficiat de acest ajutor social 168.566 de persoane. Cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în judeţele Dolj – 10.973 persoane, Bacău – 9.164 şi Buzău – 8.995.
La finalul lunii iunie, erau suspendaţi de la plată 10.010 beneficiari, cei mai mulţi din Botoşani – 993, Teleorman – 645 şi Bacău – 586.
Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Sălaj – 339 lei, Covasna – 312,37 lei şi Braşov – 311,78 lei.
Venitul minim garantat (VMG) este unul dintre cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale şi de combatere a sărăciei. Actul normativ care reglementează acest program este Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările şi modificările ulterioare, potrivit Agerpres.
Potrivit acestei legi, venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar care se calculează ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.
Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat a fost modificată în luna iulie 2018 prin Legea nr. 192/2018, în principal cu scopul de a facilita integrarea pe piaţa forţei de muncă a membrilor de familie beneficiari ai ajutorului social.
Astfel, în situaţia în care beneficiarii de ajutor social refuză un loc de muncă sau participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, dreptul la ajutorul social încetează. În cazul refuzului unui loc de muncă, se poate solicita un alt drept doar după o perioadă de 12 luni de la data deciziei de încetare a dreptului.
A fost prevăzută de asemenea obligaţia primarului de a întocmi planul de activităţi sezoniere pe baza solicitărilor primite de la persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care au nevoie de forţă de muncă precum şi stabilirea condiţiilor de efectuare a activităţilor sezoniere de către beneficiarii de ajutor social, inclusiv remunerarea acestor activităţi sezoniere.
În situaţia în care beneficiarii de ajutor social refuză de două ori participarea la aceste activităţi sezoniere, dreptul la ajutorul social încetează, urmând să poată fi solicitat un nou drept doar la un interval de 12 luni, ca şi în cazul refuzului unui loc de muncă.
Dusan Bajatovic a subliniat că, pentru a elimina complet NIS de pe lista sancțiunilor SUA,…
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, anunţă că instituţia pe care o conduce va investiga situaţiile…
Ministerul Energiei împreună cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) şi Consiliul Concurenţei…
Restructurarea Ministerului Energiei se va finaliza în două săptămâni, dar instituția trebuie aliniată din punct…
România va dispune, până la sfârșitul acestui an, de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor…
Cele două mari piețe și blocuri comerciale de pe malurile Atlanticului au negociat timp de…
This website uses cookies.
Read More