Afaceri

ANPM: Fosta staţie GPL din Crevedia nu mai avea autorizaţie de mediu de aproape 3 ani

Fosta staţie GPL din Crevedia nu mai avea autorizaţie de mediu de aproape 3 ani, a scris, pe Facebook, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM), menţionând că acesta figura în acte cu un rezervor de 5.000 de litri şi o pompă.

Potrivit instituţiei, fosta staţie GPL, care a provocat dezastrul de sâmbătă seara, din judeţul Dâmboviţa, nu ar mai fi trebuit să funcţioneze din data de 14 octombrie 2020, după ce titularul a notificat APM Dâmboviţa, prin adresa nr. 13425/14 octombrie 2020, cu privire la încetarea activităţii în punctul de lucru din comuna Crevedia, sat Crevedia, judeţul Dâmboviţa.


“Potrivit datelor transmise Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), de către reprezentanţii Agenţiei pentru protecţia Mediului Dâmboviţa, Autorizaţia de mediu pe care a deţinut-o S.C. Flagas S.R.L. a fost emisă în vederea desfăşurării activităţii “Comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule (Staţie SKID GPL)” şi avea valabilitate în perioada 03.05.2016 – 03.05.2021. Mai mult decât atât, pe amplasament putea exista, conform autorizaţiei, doar un rezervor de depozitare GPL de 5.000 de litri şi o pompă de distribuţie GPL, neexistând vreo prevedere privind stocarea de autocisterne pe amplasament”, a declarat preşedintele ANPM, Laurenţiu Alexandru Păştinaru.

ANPM precizează că notificarea pentru încetarea activităţii a fost înregistrată cu şapte luni înaintea expirării documentului, dată de la care nu a mai fost solicitată nicio viză anuală şi astfel autorizaţia de mediu pentru acel punct de lucru şi-a încetat valabilitatea încă de atunci.

ISU Dâmbovița a înștiințat Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Instituția Prefectului Județul Dâmbovița, Inspectoratul Județean în Construcții, Consiliul Județean, Agenția pentru Protecția Mediului, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Primăria Crevedia cu privire la pierderii valabilității autorizației de securitate la incendiu, în data de 31.07.2020, a stației GPL din Crevedia. Se pare, însă, că obiectivul a continuat să funcționeze.

View Comments

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

o oră ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

o oră ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

3 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

3 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

4 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More