Energie

ANRE a amendat 3 operatori economici (ENERGY REPUBLIC TRADING, QMB ENERG, LAND Power) cu peste 18 milioane de lei

Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat în unanimitate în data de 29.03.2024 sancționarea cu amenzi contravenționale din cifra de afaceri a 3 (trei) operatori economici din sectorul energiei electrice, pentru nerespectarea prevederilor legale specifice privind efectuarea tranzacțiilor pe piața angro de energie electrică.

Această măsură vine în urma unor acțiuni de investigație desfășurate de ANRE, la sesizarea OPCOM efectuată prin Platforma de notificare a ACER.

Pentru încălcarea prevederilor art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1227/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind integritatea și transparența pieței angro de energie (REMIT), ANRE a aplicat participanților la piața angro de energie electrică investigaţi, sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 18.005.844,47 lei, după cum urmează:

ENERGY REPUBLIC TRADING S.R.L. a fost investigat ca urmare a suspiciunii de manipulare sau tentativă de manipulare a pieței angro de energie electrică, în urma tranzacțiilor efectuate pe Piața centralizată cu negociere dublă continuă a contractelor bilaterale de energie electrică (PC-OTC), administrată de către OPERATORUL PIEȚEI DE ENERGIE ELECTRICĂ ȘI DE GAZE NATURALE ,,OPCOM” S.A.

În urma analizei și finalizării investigației, ANRE a constatat că operatorul economic licențiat ENERGY REPUBLIC TRADING S.R.L., printr-un număr de 4 (patru) tranzacții încheiate cu operatorii economici licențiați LAND POWER S.R.L. și QMB ENERG S.R.L., s-a implicat în practici de manipulare a pieţei angro de energie electrică, tranzacţiile efectuate fiind încadrate în subcategoria tranzacţiilor de spălare tip prearanjate – „pre-arranged trading”, încălcând astfel prevederile art. 5 din REMIT, referitoare la interzicerea manipulării sau tentativei de manipulare a pieței pe piețele angro de energie, în coroborare cu prevederile art. 2 pct. 2. lit. a) subpct. i) și ii) din același act normativ.

Investigația a fost finalizată prin Decizia Președintelui ANRE nr. 617/29.03.2024, având la bază votul în unanimitate al Comitetului de reglementare, operatorul economic ENERGY REPUBLIC TRADING S.R.L. fiind sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 6.336.705,37 lei.

QMB ENERG S.R.L. a fost investigat ca urmare a suspiciunii de manipulare sau tentativă de manipulare a pieței angro de energie electrică, în urma tranzacțiilor efectuate pe Piața centralizată cu negociere dublă continuă a contractelor bilaterale de energie electrică (PC-OTC), administrată de către OPERATORUL PIEȚEI DE ENERGIE ELECTRICĂ ȘI DE GAZE NATURALE ,,OPCOM” S.A..

În urma analizei și finalizării investigației, ANRE a constatat că operatorul economic licențiat QMB ENERG S.R.L., printr-un număr de 3 (trei) tranzacții încheiate cu operatorul economic licențiat ENERGY REPUBLIC TRADING S.R.L., s-a implicat în practici de manipulare a pieţei angro de energie electrică, tranzacţiile efectuate fiind încadrate în subcategoria tranzacţiilor de spălare tip prearanjate – „pre-arranged trading”, încălcând astfel prevederile art. 5 din REMIT, referitoare la interzicerea manipulării sau tentativei de manipulare a pieței pe piețele angro de energie, în coroborare cu prevederile art. 2 pct. 2. lit. a) subpct. i) și ii) din același act normativ.

Investigația a fost finalizată prin Decizia Președintelui ANRE nr. 618/29.03.2024, având la bază votul în unanimitate al Comitetului de reglementare, operatorul economic QMB ENERG S.R.L. fiind sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 3.933.081,90 lei.

➢ LAND POWER S.R.L. a fost investigat ca urmare a suspiciunii de manipulare sau tentativă de manipulare a pieței angro de energie electrică, în urma tranzacțiilor efectuate pe Piața centralizată cu negociere dublă continuă a contractelor bilaterale de energie electrică (PC-OTC), administrată de către OPERATORUL PIEȚEI DE ENERGIE ELECTRICĂ ȘI DE GAZE NATURALE ,,OPCOM” S.A..

În urma analizei și finalizării investigației, ANRE a constatat că operatorul economic licențiat LAND POWER S.R.L., printr- o tranzacție încheiată cu operatorul economic licențiat ENERGY REPUBLIC TRADING S.R.L., s-a implicat în practici de manipulare a pieţei angro de energie electrică, tranzacţia efectuată fiind încadrată în subcategoria tranzacţiilor de spălare tip prearanjate – „pre-arranged trading”, încălcând astfel prevederile art. 5 din REMIT, referitoare la interzicerea  manipulării sau tentativei de manipulare a pieței pe piețele angro de energie, în coroborare cu prevederile art. 2 pct. 2. lit. a) subpct. i) și ii) din același act normativ.

Investigația a fost finalizată prin Decizia Președintelui ANRE nr. 619/29.03.2024, având la bază votul în unanimitate al Comitetului de reglementare, operatorul economic LAND POWER S.R.L. fiind sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 7.736.057,20 lei.

Rolul principal al ANRE este acela de a asigura un mediu concurențial sigur și echitabil în sectorul energetic, protejând interesele consumatorilor și sprijinind dezvoltarea sustenabilă a pieței de energie din România.

Amenzile contravenționale aplicate de ANRE se constituie integral ca venit la bugetul de stat.

Articole recente

Polonia intenționează să înghețe prețurile la energie în trimestrul al patrulea, alimentând speranțele privind reducerea ratelor dobânzilor

Guvernul polonez va prelungi plafonarea prețurilor la energie electrică până în trimestrul al patrulea, a…

13 minute ago

E.ON semnează un acord pentru vânzarea rețelei de distribuție a gazelor din Republica Cehă

E.ON a semnat un acord pentru vânzarea subsidiarei sale din Cehia, Gas Distribution s.r.o., către…

2 ore ago

Ministerul Justiţiei din Grecia a aprobat extrădarea lui Plahotniuc în Republica Moldova

Ministerul Justiţiei din Grecia a acceptat extrădarea omului de afaceri fugar Vladimir Plahotniuc, informaţia fiind…

2 ore ago

Gabriel Avrămescu, Prim-vicepreședintele ASF, a preluat și coordonarea sectorului de piață de capital

Gabriel Avrămescu, Prim-vicepreședintele ASF a preluat și coordonarea sectorului de piață de capital, în contextul…

2 ore ago

LECȚII GEOPOLITICE ȘI MILITARE REZULTATE  DIN CONFLICTUL RUSIA-UCRAINA (I) – Corneliu Pivariu

„Istoria este cea mai bună profeție, dar numai pentru cei care știu să o citească.”…

2 ore ago

Kremlinul spune că Trump este “destul de cinic”, dar într-un sens pozitiv

Abordarea preşedintelui american Donald Trump în ceea ce priveşte diplomaţia este "destul de cinică", dar…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More