Categories: Fără categorie

ANRE: RADET a realizat doar jumătate din totalul investiţiilor planificate, în 2019

Regia Autonomă pentru Distribuţia Energiei Termice (RADET) a investit, anul trecut, 6,625 milioane de lei pentru revizii şi reparaţii, echivalentul a jumătate din valoarea totală planificată, potrivit unui raport realizat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE).

La nivelul întregii ţări, în cursul anului anterior, au fost efectuate lucrări de revizie şi reparaţii în valoare totală de 75,3 milioane de lei, aproximativ 55% din suma planificată, se arată în Raportul privind starea serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat pentru anul 2019.

Volumul redus de investiţii şi reparaţii duce la lipsa continuităţii în furnizarea energiei termice şi la nerespectarea parametrilor de calitate a agentului termic furnizat, explică experţii ANRE, potrivit Agerpres.

“De exemplu, pierderile de căldură/apă şi numărul avariilor tehnice înregistrează un nivel ridicat în raport cu SACET-uri (Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică, n.r.) ca dimensiune din alte ţări europene. Pierderile substanţiale din reţelele de transport şi distribuţie (a se vedea diferenţa dintre energia termică produsă şi/sau cumpărată 14.080.217 MWh şi energia termică vândută 9.887.516 MWh) atrag după sine preţuri de furnizare mari”, se menţionează în document.

O altă problemă este scăderea numărului de consumatori.

În total, în România, sunt 1.156.202 de consumatori ai sistemului centralizat de încălzire şi apă caldă, dintre care 13.520 sunt operatori economici, 2.361 instituţii publice şi 1.140.321 consumatori casnici, adică locuinţe (apartamente sau case).

Cel mai mare număr de locuinţe alimentate prin reţeaua centralizată se află în regiunea Bucureşti – Ilfov, respectiv 561.058 (unde se furnizează 41% din cantitatea totală de energie termică la nivel naţional), iar la polul opus se situează regiunea Centru, cu 16.326 locuinţe alimentate.

În anul 2019, în 13 localităţi au avut loc debranşări semnificative (peste 5%) ale locuinţelor de la SACET. Cea mai mare rată a acestor proceduri s-a înregistrat în Galaţi (61,87%), unde autoritatea locală a sprijinit financiar pentru trecerea consumatorilor de energie termică de la SACET la utilizarea centralelor termice individuale.

La sfârşitul anului trecut erau activi 46 de operatori ai sistemelor de alimentare centralizată de energie termică din 51 de localităţi, aflate în 29 de judeţe.

În cursul anului trecut, patru operatori şi-au încetat activitatea, respectiv cei din oraşele Paşcani, Alexandria, Petroşani şi Întorsura Buzăului. 

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

3 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

3 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

4 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

4 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

5 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More