Energie

ANRE recomandă consumatorilor de electricitate din serviciul universal să semneze în noiembrie sau în decembrie noul contract

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege, le-a recomandat joi clienţilor casnici de electricitate care nu au semnat până în prezent un contract pe piaţa concurenţială să semneze în lunile noiembrie sau decembrie noul contract, deoarece este de aşteptat ca preţurile de serviciu universal să crească de la 1 ianuarie 2022.

“Este o informaţie importantă: va mai exista un val (de scumpiri în energie, n.r.); momentan, pentru aceşti clienţi inactivi la energie electrică, preţurile de serviciu universal valabile se aplică de la 1 iulie şi sunt valabile până la sfârşitul anului, până la 31 decembrie. Clienţii vor primi notificări în lunile noiembrie şi decembrie cu privire la preţul care se va aplica în semestrul I al anului 2022. Este foarte important: momentan, aceste preţuri de serviciu universal care se aplică pentru aceşti clienţi pentru semestrul II 2021 sunt printre cele mai bune din piaţă, nu prea există preţuri mai bune. Dar este de aşteptat ca aceste preţuri să crească de la 1 ianuarie, iar sfatul meu pentru aceşti consumatori este să fie foarte atenţi la notificările pe care le vor primi în noiembrie şi decembrie, să facă atunci comparaţia cu ofertele care vor fi disponibile în piaţă pentru perioada de după 1 ianuarie şi să facă o alegere în acel moment”, a declarat Zoltan Nagy-Bege, în cadrul unei dezbateri, anunță Agerpres.

Vicepreşedintele ANRE a apreciat că românii sunt pe primul loc în UE în ceea ce priveşte ritmul crescut al numărului de clienţi de electricitate care au trecut la piaţa concurenţială de la începutul anului şi până în prezent.

“La sfârşitul anului 2020, de fapt la 1 ianuarie (2021 n.r.), în momentul în care s-au eliminat preţurile reglementate, la piaţa de energie electrică, din aproape 9 milioane de clienţi, aproape 3 milioane deja erau în piaţa concurenţială. Deci aşa am început anul, cu 3 milioane în piaţa concurenţială şi 6 milioane în serviciul universal. În 8 luni, peste 2,1 milioane de clienţi au trecut în piaţa concurenţială. Nu este absolut deloc puţin, este foarte mult, este o cifră extraordinar de mare şi nu cred că există vreo altă ţară membră a UE care în mai puţin de 9 luni să ajungă la peste 57% din clienţi să fie în piaţa concurenţială. Cred că suntem campioni la acest capitol. Şi dacă ne gândim că în 8 luni avem 150-160 de zile lucrătoare, timp în care s-au operat peste 2 milioane de noi contracte, cred că şi la nivelul furnizorilor a fost un efort”, a menţionat Zoltan Nagy-Bege.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

5 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

5 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

5 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

9 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More