Energie

ANRE: Unii furnizori de energie au crescut artificial prețul mediu ponderat de achiziție, pentru a primi mai mulţi bani de la stat

ANRE a primit până în prezent 239 de cereri de decontare de la un număr de 65 de furnizori de energie electrică și gaze naturale, a soluţionat 62 de cereri şi a confirmat către Ministerul Energiei plata unei sume de 34,8 milioane de lei (34.885.123 lei),  aferente facturilor din noiembrie, decembrie şi o mare parte din luna ianuarie 2022, potrivit datelor ANRE.

Unii dintre furnizori au transmis cereri de decontare atât pentru piața de energie electrică și pentru piața de gaze naturale, cât și pentru FUI (furnizor de ultimă instanță).

Un număr de 35 de cereri, în valoare de 8 milioane de lei, au fost respinse, întrucât preţul de achiziţie a fost sub plafonul aprobat prin lege.

Pentru analiza cererilor de decontare primite, începând cu data de 4 aprilie 2022, la nivelul ANRE a fost constituit un  grup de lucru format din 22 de experți. Pe parcursul lunii mai, grupul de lucru a fost extins la 31 de experți  – 19 pentru energie electrică, 9 pentru gaze naturale, 3 experți IT. În cadrul grupului lărgit, pe lângă cei 31 de experți, au fost cooptați și directorii generali din cadrul ANRE pentru a oferi suport, expertiză și decizie.

ANRE a întâmpinat mai multe dificultăți în colaborarea cu furnizorii, precum și în realizarea verificărilor datelor/informațiilor și documentelor  justificative.

Autoritatea a primit cu întârziere documentele justificative solicitate furnizorilor de către experții ANRE.

În cadrul verificărilor s-au identificat furnizori de energie care au utilizat metode/mijloace de creștere artificială a prețului mediu ponderat de achiziție prin încheierea la prețuri excesive de contracte de achiziție intra-grup, pe piețe centralizate și de acte adiționale de modificare a prețului de contract încheiate după publicarea în Monitorul Oficial a OUG 118/2021, în vederea creșterii sumei decontate de la bugetul de stat prin mărirea diferenței dintre prețul mediu ponderat de achiziție și plafonul maxim stabilit de OUG 118/2021, metodă prin care furnizorul poate beneficia de sume nejustificat de mari de la bugetul de stat. Adițional, aceste tranzacții încheiate în scopul măririi artificiale a prețului pot fi suspectate, conform reglementărilor europene, de posibila manipulare de piață.

Grupul de lucru a sesizat aceste fapte Direcției de Investigații din cadrul Direcției Generale Monitorizare și Investigații.

ANRE a mai identificat excluderea din datele declarate ca achiziții pe contracte în derulare în perioada noiembrie 2021-ianuarie 2022 a contractelor cu preț mic, metodă utilizată de unii furnizori în vederea îndeplinirii criteriului de eligibilitate privind depășirea plafonului maxim de 525 lei/MWh energie electrică sau de 250 de lei/MWh în cazul gazelor naturale.

În cazul pieței de gaze naturale, există furnizori care au drept unică sursă achizițiile aferente dezechilibrelor de tip deficit, înregistrate în relația cu Transgaz, contracte care nu sunt luate în considerare la calculul prețului mediu ponderat. Acești furnizori au considerat că sunt îndreptățiți să solicite decontarea sumelor de la bugetul de stat pe baza acestei unice surse de achiziție. Subiectul se află încă în dezbatere la Ministerul Energiei.

Începând cu luna februarie 2022, lună din care se acordă compensări pe schema de plafonare pentru toți clienții noncasnici, au fost identificați furnizori, care au solicitat compensare pentru proprii clienți finali declarând ca unică sursă de achiziție cantități de energie electrică pe care le-au primit în calitate de clienți finali ai unor alți furnizori, care la rîndul lor au solicitat compensare pentru aceste cantități. În acest fel pentru aceeaşi cantitate de energie electrică s-a solicitat compensarea de două ori.

Modul în care furnizorii aplică prevederile legale referitoare la plafonare

Din activitatea desfăşurată până în prezent şi verificările realizate asupra datelor încărcate pe platforma Plafonare de mai mulți furnizori se constată următoarele:

a. Au existat divergente de interpretare a prevederilor legale privind stabilirea clienților care beneficiază de plafonare:

În prezent, la calculul sumei decontate de la bugetul statului ANRE ia în considerare doar consumul aferent clienților finali pentru care se aplică plafonarea la prețul final facturat (TVA inclus) 1 leu/kWh pentru energie electrică sau 0,370 lei/kWh pentru gaze naturale, în timp ce o parte din furnizori consideră că leguitorul, prin prevederile OUG 118/2021 cu modificările şi completările ulterioare, a stabilit 2 condiții de eligibilitate pentru clienții finali care ar trebui să beneficieze de plafonare – plafonarea prețului final facturat (TVA inclus) sau plafonarea componentei de preț a energiei electrice/gaze naturale atunci când aceasta depăşeşte 0,525 lei/kWh pentru energie electrică sau 0,250 lei/kWh pentru gaze naturale (pentru noiembrie 2021-ianuarie 2022) chiar dacă în acest caz prețul final facturat (de exemplu pentru clienții racordați la medie tensiune sau înaltă tensiune pentru care tarifele de rețea au valori scăzute) nu depăşeşte valoarea preţului final facturat.

b. înțelegere diferită a modului de determinare a prețului mediu de achiziție lunar implicat în determinarea valorii decontate de la bugetul statului: unii furnizori au respectat notele cu privire la modul de completare publicate de ANRE sub machetele de raportare, pe baza precizărilor Ministerului Energiei din scrisoarea nr. 10421/VDP/20.01.2022 pe când alţi furnizori nu au respectat notele respective și:

-au inclus în achiziție costurile cu dezechilibrele;

-au selectat numai anumite contracte de achiziție pe care au avut livrări în luna respectivă, cu un preț de achiziție mai mare decât al altor achiziții neraportate.

ANRE:  OUG 118/2021 adoptată prin L 259 ulterior modificată prin OUG 3/2022, este un act normativ care încă necesită modificări în regim de urgență

OUG 118/2021 adoptată prin L 259 ulterior modificată prin OUG 3/2022, este un act normativ care încă necesită modificări în regim de urgență pentru a clarifica o serie de aspecte neclare și care au condus deseori la blocarea procesului de decontare, potrivit ANRE.

Oficialii ANRE spun că următoarele aspecte trebuie clarificate:

-recunoașterea achizițiilor din dezechilibre de tip deficit în relația cu Transgaz

-recunoașterea cantităților distribuite ce au prețul mai mare decât plafonul stabilit pentru achiziții dar care a fost facturat clienților finali sub prețul plafonat aferent.

-Raportarea în ore CET sau ore RO a cantităților achiziționate în vederea stabilirii prețului mediu ponderat necesar calcului sumei ce revine spre decontare operatorilor.

ANRE a sesizat Ministerul Energiei asupra faptului că la plafonare nu există cuprins în OUG 118/2021, respectiv OUG 3/2022, regularizarea diferenței dintre cantitatea distribuită vs citită/livrată, drept pentru care ANRE a propus ME inițierea unui amendament la OUG 3/2022, care să rezolve această problemă, având în vedere că OUG 3/2022 se află în procesul legislativ la Camera Deputaților.

ANRE mai spune că normele de aplicare ale OUG 118/2021 (Ordinul Comun nr 155 al ME, MMPS și MF) au apărut cu mare întârziere, luna ianuarie 2022.

View Comments

Articole recente

Întâlnirea Trump – Von der Leyen: UE și SUA au convenit un acord comercial

Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit un acord comercial cadru în urma întâlnirii pe…

54 de minute ago

Comisia Europeană îi cere lui Zelenski să menţină independenţa instituţiilor anticorupţie

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut duminică o discuţie telefonică cu preşedintele…

o oră ago

Anastasiu: Am avut certificat ORNISS pe perioada cât am fost consilier prezidenţial şi vicepremier

Vicepremierul demisionar Dragoş Anastasiu a confirmat că, pe perioada cât a deţinut funcţiile de consilier…

2 ore ago

Lutnick: Trump vrea o ofertă comercială „suficient de bună” din partea UE, dar nu este clar ce înseamnă asta

Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…

3 ore ago

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…

5 ore ago

Trump joacă golf în Scoţia, înaintea întâlnirii cu Von der Leyen axată pe comerţ

Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More