Burse/Investitii

Antibiotice atrage fonduri din PNRR pentru producția de energie verde

Compania Antibiotice anunță astăzi obținerea unei noi finanțări nerambursabile, după ce în urmă cu 2 săptămâni a primit o finanțare în valoare de 85 milioane lei pentru o nouă capacitate de producție a produselor sterile soluții și topice. De data aceasta este vorba de o finanțare nerambursabilă pentru investiția într-o capacitate de producție a energiei electrice din surse regenerabile, obținută din fonduri PNRR, potrivit unui comunicat.

Proiectul pentru construcția unei capacități de producție de 2,5 MWh a energiei electrice prin sistem fotovoltaic a fost depus de compania Antibiotice pentru finanțare și selectat pentru a primi fonduri nerambursabile în urma apelului competitiv PNRR/2022/C6/M ENERGIE/I1.

Valoarea finanțării este de 4.078.620 lei și este acordată de către Ministerul Energiei din fonduri europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Investiția totală în acest proiect este estimată la 13.775.806 lei, diferența urmând a fi asigurată din fondurile proprii ale companiei.

Capacitatea de producție a energiei electrice din surse regenerabile (energie solară) va fi amplasată pe platforma industrială a companiei Antibiotice și se va întinde pe o suprafață construită de 31.428 m2 prin instalarea de 4680 panouri fotovoltaice.

Odată finalizată, această investiție va asigura producerea unei cantități anuale de energie electrică care va acoperi 26,4% din necesarul funcționării platformei industriale de la Iași (prin raportare la consumul înregistrat în anul anterior).

Dezvoltarea durabilă a companiei care să asigure conservarea resurselor pentru generațiile viitoare și un mediu sănătos  reprezintă o direcție principală a strategiei de sustenabilitate a Antibiotice în anul 2023 și în perspectiva anilor 2030.

“Tot în acest an, ne-am propus și implementarea unui ansamblu de panouri fotovoltaice pe clădirile din companie, astfel încât producția de energie verde care să asigure autonomia din punct de vedere energetic să crească până la aproximativ 35% din necesarul platformei industriale. Aceste două investiții vor fi realizate cu aplicarea principiului DNSH – Do No Significant Harm (a nu prejudicia în mod semnificativ) care presupune să construim sustenabil, în condiții de siguranță și eficiență, în așa manieră încât să nu fie afectat mediul, pe toată durata și în toate fazele proiectului, de la proiectare, până la etapa de dezafectare”, a precizat Sebastian Costea, manager Proiecte Strategice.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

4 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

4 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

5 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

5 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

6 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More