Burse/Investitii

Antibiotice Iași a raportat un profit net de 32,6 milioane lei, în trimestrul I, în scădere cu 13%

Antibiotice Iași a raportat un profit net de 32.642.247 lei, în trimestrul I, în scădere cu 13% față de perioada similară din 2024, potrivit raportului transmis Bursei de Valori București.

Potrivit raportului, principalele rezultate înregistrate de compania Antibiotice S.A. în primele 3 luni ale anului 2025, conform situațiilor financiare individuale interimare neauditate și nerevizuite:

  • -venituri totale de 180,03 milioane lei (-6%);
  • profit brut cumulat cu valoarea taxei claw-back consolidează un randament al afacerii de 27,8%;
  •  profit brut în valoare de 35,34 milioane lei (-10%), raportat la cifra de afaceri determină o rentabilitate a profitului brut de 21,9% cu 3% mai mult decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut
  •  își menține poziția de lider valoric pe segmentul spitale pe produse generice cu și fără prescripție medicală, cu o cota de piață de 13,6%, conform Cegedim Sell Out1 România martie 2025;
  • valoarea medie a acțiunii la nivel Q1 – 2025 este de 2,3745 lei/acțiune

În structura veniturilor din exploatare, situația indicatorilor se prezintă astfel: – cifra de afaceri netă (venituri din contractele cu clienții) realizată în perioada ianuarie-martie 2025 este în valoare de 161,12 milioane lei, din care: – pe piață din România s-a realizat o valoare de 86,12 milioane lei; – pe piață internațională s-a realizat o valoare de 75 milioane lei.

Din activitatea operațională derulată în primele 3 luni ale anului 2025 a rezultat un profit din exploatare în valoare de 36,3 milioane lei, ceea ce a determinat o rentabilitate a profitului din exploatare (profit de exploatare raportat la cifra de afaceri netă) de 22,5% mai mare comparativ cu rentabilitatea profitului din exploatare realizată în trimestrul I 2024 de 21,8%.

Din activitatea financiară, la 31.03.2025 s-au înregistrat venituri financiare în valoare de 4,3 milioane lei reprezentate de veniturile din diferențe de curs valutar și venituri din dobânzi și cheltuieli financiare în valoare de 5,2 milioane lei (reprezentate de cheltuieli din diferențe de curs valutar și cheltuieli cu dobânzi) ceea ce a determinat un rezultat financiar negativ de 0,9 milioane lei comparativ cu nivelul rezultatului financiar negativ de 0,69 milioane lei realizat in primele 3 luni ale anului 2024.

Ministerul Sănătății deține 53% din companie.

Investiții strategice pentru dezvoltare și modernizare

În T1 2025, Antibiotice Iași a realizat investiții în valoare de 11,25 milioane lei, alocate conform planului anual de investiții, pentru consolidarea și modernizarea capacităților companiei, potrivit unui comunicat de presă.

Cea mai mare parte a investițiilor – 8,4 milioane lei – a fost direcționată către proiectele din cadrul programului InvestEU – Dezvoltare Strategică, și au vizat:

  • dezvoltarea portofoliului de produse prin investiții în cercetare-dezvoltare;
  • extinderea capacităților industriale, inclusiv avansarea lucrărilor la noua unitate pentru producerea, ambalarea și depozitarea produselor sterile.
    Depozitul de produs finit, investiție finalizată la sfârșitul anului trecut, a fost autorizat de ANMDMR, în perioada de referință.

Totodată, compania a continuat transformarea digitală prin implementarea sistemului ERP, modernizarea rețelelor informatice și consolidarea securității cibernetice.

Investițiile pentru consolidarea afacerii, în valoare de 3,2 milioane lei, au vizat modernizarea infrastructurii de utilități, adaptarea la cerințele de mediu, dotarea laboratoarelor de control al calității și retehnologizarea fluxurilor de fabricație.

Investiții în dezvoltarea resurselor umane prin fonduri europene

În perioada de referință, Antibiotice Iași a atras fonduri europene în valoare de 1,5 milioane euro pentru formarea resurselor umane prin două proiecte cu finanțare europeană, derulate prin platforma de management al cunoașterii, Academia a+:

  • „Educație în Acțiune: Îmbunătățirea Accesibilității și Relevanței Învățământului Profesional și Tehnic prin Stagii de Practică în cadrul Antibiotice S.A.”
  • „AntibioticeSkills: Perfecționarea Studenților și Adaptarea lor pe Piața Muncii”

Acestea vizează stagii de practică pentru peste 500 de elevi și studenți, contribuind la dezvoltarea competențelor profesionale, antreprenoriale și digitale. Proiectele sunt implementate cu sprijinul Fondului Social European Plus și vor fi derulate până în 2027.

Articole recente

Marco Rubio afirmă că acordul de încetare a focului între Ucraina și Rusia „nu este exclus”

Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…

6 ore ago

Zelensky insistă pentru mai multă claritate cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…

7 ore ago

Trump şi Putin au convenit în Alaska asupra unor ‘garanţii de securitate solide’ pentru Ucraina, susţine Witkoff

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…

7 ore ago

Bolojan: România îşi poate recâştiga credibilitatea şi predictibilitatea prin respectarea angajamentelor şi consecvenţă în decizii

Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…

7 ore ago

Ucraina: Von der Leyen salută propunerea lui Trump de a oferi garanţii de securitate inspirate de NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…

7 ore ago

Incendii în Spania: Premierul Sanchez propune un pact naţional pentru urgenţă climatică

Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More