International

Anunţul lui Trump despre Acordul de la Paris:”Uşa rămâne deschisă”, spune şeful ONU pentru climă

“Uşa rămâne deschisă”, a declarat luni şeful ONU pentru climă, Simon Stiell, după ce administraţia lui Donald Trump a anunţat retragerea Statelor Unite, pentru a doua oară, din Acordul de la Paris privind clima, în timp ce secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a spus că SUA trebuie să rămână un “lider în probleme de mediu”, relatează AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

Statele Unite, al doilea cel mai mare poluator din lume după China şi cel mai mare poluator din istorie, părăsiseră deja pentru scurt timp înţelegerea în timpul primului mandat al republicanului, după care democratul Joe Biden a readus Washingtonul în acord.

“Boom-ul energiei curate – care a valorat aproximativ 2.000 de miliarde de dolari numai anul trecut şi continuă să crească – este afacerea economică a deceniului pentru creştere. A profita de asta înseamnă beneficii mari, milioane de locuri de muncă în industrie şi aer curat”, scrie Simon Stiell într-un comunicat.

“Ignorarea acestui lucru echivalează cu a lăsa această bogăţie economiilor concurente, în timp ce dezastrele ecologice – secete, incendii şi mega-furtuni – se vor înrăutăţi tot mai mult, distrugând proprietăţi imobiliare şi afaceri, afectând producţia de alimente şi provocând astfel o inflaţie pe scară largă”, a adăugat el.

Ieşirea din Acordul de la Paris şi decretarea unei stări de “urgenţă energetică” pentru a stimula producţia de hidrocarburi: Donald Trump a început luni o răsturnare a politicii climatice, punând în pericol eforturile globale de a reduce încălzirea globală.

“Vom fora cu orice preţ”, a spus preşedintele american în timpul discursului său de învestire, reiterând promisiunea sa de campanie de a creşte producţia de petrol şi gaze în Statele Unite, deja cel mai mare producător din lume, pentru a reduce costurile energiei.

Noua retragere din Acordul de la Paris va intra în vigoare la un an de la anunţul oficial.

La rândul său, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat luni că Statele Unite trebuie să rămână un “lider în probleme de mediu”.

Într-o declaraţie transmisă la scurt timp după anunţarea planurilor pentru această a doua retragere a SUA din Acordul de la Paris, Guterres a încurajat “oraşele, statele şi companiile din Statele Unite” să continue să “demonstreze viziune şi leadership” lucrând pentru o economie cu emisii scăzute de carbon.

Articole recente

FMI se aşteaptă la o creştere graduală a economiei României şi la reducerea inflaţiei până la finalul lui 2026

Economia României ar urma să crească gradual, pe fondul necesarei consolidări fiscale, care este esenţială…

2 ore ago

Schimbări importante la impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport – majorări semnificative și facilități eliminate 

Diana Coroabă, Partener PwC România, Ana Maria Iordache, Partener D&B David și Baias, Anca Lungeanu, Senior Manager…

2 ore ago

Luxul scapă, salamul plătește: Noua strategie ANAF împotriva firmelor din România

Noua conducere ANAF a început în forță. Doar că forța asta s-a prăbușit spectaculos într-o…

2 ore ago

Ziua Gazistului – Respect pentru tradiție, încredere în viitor

În fiecare an, a doua zi de vineri din luna septembrie, consacrată ca Ziua Gazistului,…

3 ore ago

Ministrul Sănătăţii: Nu voi fi de acord niciodată cu vaccinarea obligatorie; oamenii au dreptul să aleagă dacă folosesc sau nu un tratament medical

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că niciodată nu va fi de acord cu vaccinarea obligatorie.…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More