Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa Pixabay
Procesul digitalizării rămâne unul formal şi riscă să contribuie la creşterea/adâncirea inegalităţilor din societate şi la excluderea unei bune părţi a populaţiei din interacţiunile cu statul şi administraţia fără competenţe digitale dobândite pe scară largă şi certificate corespunzător, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
Organizaţia menţionează că şcoala şi serviciile publice trebuie să servească toţi cetăţenii, asigurându-le acces în mod egal şi uniform.
“În lipsa competenţelor adecvate riscăm să avem platforme digitale pe care angajaţii sectorului public nu le pot face operaţionale şi care sunt destinate a oferi servicii unor cetăţeni care nu le pot accesa”, menţionează sursa, potrivit Agerpres.
Conform celor mai recente date Eurostat, 80% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani au competenţe digitale la nivelul Uniunii Europene. Tinerii din România se află pe ultimul loc, doar 56% dintre ei deţinând competenţe digitale avansate. La adulţi, situaţia este mult mai gravă.
“Salutăm preocuparea Guvernului pentru digitalizare, concretizată în măsurile instituţionale (crearea Autorităţii pentru Digitalizarea României) şi legislative luate (OUG 38/2020, OUG 65/2020, HG 574/2020, HG 599/2020 etc.), şi susţinută prin fondurile alocate în acest scop, însă atragem atenţia că orice cadru legislativ privind digitalizarea trebuie să adreseze prioritar problema competenţelor, de la nivelul şcolii şi până la nivelul sectorului public, precum şi a certificării acestora”, precizează reprezentanţii AOAR.
Digitalizarea este, în primul rând, un proces de educare şi de schimbare a culturii profesionale în sectorul public şi privat, iar obţinerea competenţelor digitale, care stau la baza acestui proces, trebuie confirmată prin metode de testare consacrate, cel puţin la nivelul Uniunii Europene. O parte din aceste metode (ex: ECDL) sunt folosite deja pe scară largă la testarea competenţelor digitale la bacalaureat. Ele pot fi şi trebuie aplicate pentru confirmarea competenţelor digitale în sectoarele public şi privat, se mai arată în comunicat.
În context, oamenii de afaceri consideră că alocarea fondurilor pentru competenţe digitale trebuie să fie făcută responsabil, începând cu diagnosticarea competenţelor minim necesare locului de muncă şi mergând până la obţinerea unor certificări de nivel european. Nu trebuie repetate experienţele din trecut, când fondurile au fost alocate adesea pentru procese de training care nu au avut a face cu necesităţile locului de muncă şi nu au implicat atragerea răspunderii pentru rezultat.
Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) îşi exprimă încrederea că recuperarea accelerată de către România a decalajului faţă de celelalte ţări europene în sfera competenţelor digitale va contribui în mod esenţial la creşterea încrederii cetăţenilor în serviciul public, va facilita accesul angajaţilor la procese şi tehnologii care pot genera valoare adăugată mai mare şi va determina creşterea rezilienţei economiei româneşti pe termen mediu.
Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…
Autor: Echipa invergent.ai În lumea afacerilor, presiunea de a inova nu este o opțiune, ci o…
Hidroelectrica, Romsilva şi Apele Române vor interveni pentru curăţirea Lacului Izvorul Muntelui din judeţul Neamţ,…
Actualizare: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în zona localității Valea…
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins şi în iulie ţinta pe termen…
Suspectul care a înjunghiat un bărbat în complexul Cosmopolis este minor și are 15 ani.…
This website uses cookies.
Read More