Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAsociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), reprezentând firme cu capital românesc care desfășoară activități de producție, aduce în atenția opiniei publice modul defectuos de gestionare a ajutoarelor de stat, care duce la pierderea încrederii în capacitatea ministerelor de a gestiona fonduri din bani publici, potrivit unui comunicat.
Prin Hotărârea de Guvern nr 959/2022 s-a instituit o schemă de ajutor de stat privind acordarea de granturi pentru investiții destinate industriei prelucrătoare, apel de proiecte lansat de Ministerul Economiei.
În cadrul apelului, care s-a închis la data de 16.12.2022, au fost depuse un număr de 81 de proiecte, dintre care 21 au obținut punctajul maxim de 100 de puncte.
Ghidul solicitantului prevedea în mod expres prezentarea unui plan de afaceri care „trebuie să reliefeze eficiența economică a întreprinderii și viabilitatea investiției pentru care se solicită sprijin financiar”.
În vederea departajării celor 21 de companii care au obținut punctajul maxim, s-a avut în vedere numai criteriul de rentabilitate a cifrei de afaceri, fără ca acesta sa fie considerat în contextul analizei „viabilității investiției”, respectiv a capacității de absorbție și utilizare a ajutorului de stat de către firmele calificate.
Aceasta a dus, în opinia AOAR, la apariția unor situații derizorii, pe baza informațiilor publicate, care discreditează procesul de evaluare (e.g.):
Consultarea unor astfel de tabele de către cei care au făcut departajarea celor 21 de firme ar fi reprezentat o condiție obligatorie și ar fi evitat eliminarea firmelor cu activități reale în industria prelucratoare de către “firme de apartament”, potrivit AOAR: “Ține de un minim nivel de discernământ să realizezi că astfel de firme câștigă licitația, dar nu au experiența și resursele pentru realizarea unor investiții de amploare și nici capacitatea de absorbție și implementare de ajutoare de stat de până la de 200 de ori mai mari decât cifra lor de afaceri.
Cel mai probabil, ele sunt folosite pentru mascarea unor interese economice ale altor entități care nu vor sa apară public și/sau care nu s-ar fi calificat și vor face în perioadele următoare schimbarea de acționariat (prin majorări de capital, împrumuturi convertibile făcute direct sau indirect etc).
Altfel spus, ajutorul de stat devine tranzacționabil între agenții economici prin vehicule utilizate special pentru astfel de licitații.
Prin ignorarea analizei planului de afaceri și a ”viabilității investiției” de către cei care au făcut departajarea, se pun bazele unei “piețe secundare” pe care se vor tranzacționa firme utilizate în scopul câștigării licitațiilor pentru ajutorul de stat.
Ele fac o concurență neloială companiilor cu activitate efectivă în industria prelucrătoare și care au aplicat pentru aceste ajutoare de stat. Procedura de departajare a ajutoarelor de stat bazată strict pe rentabilitate, ruptă din contextul analizei viabilității, creează o situație fără precedent, defectuoasă, lipsită de transparență și de rațiune economică.
Gestionarea deficitară a ajutoarelor de stat va duce la pierderea încrederii în capacitatea ministerelor de a gestiona fonduri din bani publici.”
Față de cele de mai sus, AOAR considera ca se impune corectarea modului de departajare a celor 21 de companii, ținând seama, în conformitate cu Ghidul solicitantului, de „viabilitatea planului de investiții” și de plauzabilitatea absorbției efective a ajutorului de stat de către aplicanți.
“Solicităm, de asemenea, ca toate companiile care au obținut punctajul maxim de 100 de puncte și au istoric de activitate și cifre de afaceri compatibile cu nivelul ajutorului de stat cerut, să fie luate în calcul în vederea obținerii finanțării”, mai arata Asociatia: “Ministerul Economiei are alocare bugetară aprobată pentru suplimentarea fondurilor aferente ajutorului de stat conform HG 959/2022, iar firmele în cauza au efectuat deja cheltuieli importante si au mobilizat resurse pentru participarea cu succes la apelul de proiecte.
Menționăm că firme precum Chimcomplex, Promateris, Zarea etc., care se constituie ca lideri regionali în domeniul lor de producție nu au fost selectate, neavând șansa să aibă indicatorul de rentabilitate la nivelul “firmelor de apartament”.”
CAEN | Denumire | Rentabilitate medie |
C. | INDUSTRIA PRELUCRĂTOARE | |
11 | Fabricarea băuturilor | 12.5% |
13 | Fabricarea produselor textile | 5.4% |
14 | Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte | 8% |
15 | Tăbăcirea și finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie, harnașamentelor și încălțămintei; prepararea și vopsirea blănurilor | 7.1% |
16* | Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și plută, cu excepția mobilei; fabricarea articolelor din paie și din alte materiale vegetale împletite | 5.2% |
17 | Fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie | 5.4% |
19 | Fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului | n/a |
20 | Fabricarea substanțelor și a produselor chimice | n/a |
21 | Fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice | 17% |
22 | Fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice | 8.9% |
23 | Fabricarea altor produse din minerale nemetalice | 10.7% |
25 | Industria construcțiilor metalice și a produselor din metal, exclusiv mașini, utilaje și instalații | 6.8% |
26 | Fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice | 7.7% |
27 | Fabricarea echipamentelor electrice | 6.2% |
28 | Fabricarea de mașini, utilaje și echipamente | 7.8% |
29 | Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor | 5.2% |
30 | Fabricarea altor mijloace de transport | 10.1% |
31 | Fabricarea de mobilă | 7.6% |
32 | Alte activități industriale | 13.0% |
33 | Repararea, întreținerea și instalarea mașinilor și echipamentelor | 10.2% |
38 | Colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor; activități de recuperare a materialelor reciclabile | 9.6% |
Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…
Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…
Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…
Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea "Cuibul cu Fantome", care presupune…
Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…
This website uses cookies.
Read More