Agricultură

APIA: Fermierii pot depune cererile pentru ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor până pe 16 decembrie

Fermierii români pot depune până la data de 16 decembrie 2019, inclusiv, cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2020, a anunţat, vineri, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

“Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că până la data de 16 decembrie 2019 inclusiv, se depun la Centrele Judeţene ale Agenţiei, respectiv al Municipiului Bucureşti, pe raza cărora/căruia se află sediul social al solicitantului, cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2020, cereri avizate de către Agenţia Naţională pentru Zootehnie (ANZ). Având în vedere că ultima zi de primire a cererilor iniţiale este data de 15 decembrie 2019, zi de duminică, dată limită se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează conform prevederilor Codului de Procedură Civilă”, se arată în comunicatul agenţiei remis Agerpres.

Cererea iniţială anuală pentru efectuarea serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor va fi însoţită de următoarele documente: dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislaţiei în vigoare; acreditarea solicitantului pentru întocmirea şi menţinerea registrului genealogic al rasei pentru care solicită ajutorul de stat, eliberată de ANZ; lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, avizată de ANZ; copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare; lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ.

De asemenea, cererea iniţială anuală de solicitare a ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale va fi însoţită de dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislaţiei în vigoare; acreditarea solicitantului pentru prestarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, eliberată de ANZ; lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, avizată de ANZ; copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale sau adeverinţă eliberată de ANZ, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare; lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ.

În 2019, MADR a alocat în sectorul creşterii animalelor peste 72 de milioane de lei.

Articole recente

Presupuse fapte de corupţie în Spania: Premierul Sanchez îi acuză pe judecători “că fac politică”

Premierul spaniol Pedro Sánchez, chestionat cu privire la presupusele cazuri de corupţie care îi implică…

o oră ago

Argentina: Guvernul sesizează justiţia în ancheta pentru corupţie care o implică pe sora preşedintelui Milei

Guvernul argentinian a contraatacat luni, pe fondul unui presupus caz de corupţie care o implică…

2 ore ago

Opt nave cu 1.200 de rachete şi un submarin din SUA vizează Venezuela, denunţă Maduro

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a denunţat luni "ameninţarea" reprezentată de "opt nave cu 1.200 de…

2 ore ago

Acțiunile și moneda Indoneziei scad pe fondul protestelor care afectează încrederea investitorilor în cea mai mare economie din Asia de Sud-Est

Indonezia se confruntă cu un climat politic dificil, pe fondul protestelor împotriva creșterii costurilor de…

9 ore ago

Prim-ministrul slovac Fico se va întâlni cu Xi, Putin și Zelenski în această săptămână

Prim-ministrul slovac Robert Fico va avea întâlniri bilaterale cu președintele chinez Xi Jinping și președintele…

9 ore ago

Ungaria acuză #Ucraina de pregătirea unui nou atac asupra oleoductului Drujba

Tamas Menczer, directorul de comunicare al coaliţiei de guvernământ ungare FIDESZ-KDNP, a afirmat luni că…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More