International

Apple pregăteşte o campanie de reduceri pentru cumpărătorii chinezi de telefoane iPhone

Grupul american Apple Inc. a anunţat luni o campanie de reduceri pentru cumpărătorii chinezi, care vor avea la dispoziţie patru zile în care vor putea cumpăra, la preţuri mai mici, cel mai scump model de telefon iPhone şi accesoriile aferente, înainte de lansarea următoarei generaţii de smartphone-uri, transmite Bloomberg, potrivit Agepres.

Potrivit unui comunicat publicat pe pagina sa de Internet, în perioada cuprinsă între 29 iulie şi 1 august, Apple, o companie care în mod obişnuit este reticentă la ideea de a modifica preţurile de comercializare, va scădea cu 600 de yuani (89 de dolari) preţul pentru modelul de telefon iPhone 13 Pro.

Această rară campanie de reduceri lansată de Apple vine într-un moment în care economia chinez încearcă să îşi revină după carantinele introduse într-o serie de mari oraşe precum Shanghai şi Beijing, care au afectat vânzările de telefoane ale producătorilor chinezi precum Xiaomi,Vivo şi Oppo.

Diminuarea cererii consumatorilor, inflaţia şi problemele apărute de-a lungul lanţurilor de aprovizionare au provocat o scădere cu 9% a livrărilor globale de smartphone-uri în al doilea trimestru al acestui an, a estimat recent firma de cercetare Canalys. Producătorii chinezi au fost cei mai afectaţi, înregistrând scăderi de două cifre ale livrărilor în al doilea trimestru.

În mod tradiţional, Apple a păstrat nemodificate preţurile pentru diferitele generaţii de iPhone, însă problemele economice din acest an au determinat grupul american să adopte o decizie neobişnuită, aceea de a creşte preţurile în Japonia ca răspuns la deprecierea drastică a yenului.

Apple oferă mai multe opţiuni de plată în China, inclusiv plata în rate şi preţuri mai mici pentru studenţi. Însă în ultimi ani s-a abţinut să ofere reduceri de preţuri în China pentru produsele sale cele mai scumpe.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

6 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

6 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

6 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

10 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More