Update articol:

Apple va trece la un program de muncă hibrid

Apple va trece la un program de muncă hibrid
 - poza 1

Programul post-pandemic de lucru al Apple păstrează două zile de muncă de acasă pe săptămână pentru angajaţii companiei, potrivit news.ro.

Angajaţii Apple au primit pe mail, direct de la CEO-ul Tim Cook, planurile companiei privind programul de lucru valabil din toamnă, când deja mulţi dintre aceştia vor fi vaccinaţi, iar transmiterea virusului nu va mai fi o problemă.

Astfel, începând din septembrie, angajaţii Apple vor veni la birou trei zile pe săptămână şi vor putea lucra de acasă în alte două zile. Cei care nu vor să lucreze deloc de acasă, nu vor fi opriţi să vină în fiecare zi la birou.

Lunea, marţea şi joia vor fi zilele în care angajaţii companiei vor trebui să lucreze de la birou. Aceştia vor putea, dacă vor, să lucreze de acasă miercurea şi vinerea.

Excepţie de la noile reguli vor face echipele care trebuie să lucreze împreună şi care vor reveni la programul de cinci zile pe săptămână la birou.

Apple rămâne una dintre cele mai conservatoare companii de tehnologiei când vine vorba de flexibilitatea programului de lucru. Google, dar mai ales Facebook şi Twitter, au permis unei mari părţi a angajaţilor să lucreze de acasă pe termen nelimitat.

BVB | Știri BVB
PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (02/02/2026)

Modificare in Componenta Consiliului de Administratie

AGRICOVER HOLDING- Bonds 2026 (AGV26E) (02/02/2026)

Rambursare principal si plata dobanda

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (02/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (02/02/2026)

Autorizare A.S.F. reducere capital social

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (02/02/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie