Politica

Apropierea Turcia-Siria: Washingtonul se opune normalizării relaţiilor cu Bashar al-Assad

Washingtonul a lansat marţi un apel tuturor naţiunilor să se gândească de două ori înainte de orice normalizare a relaţiilor cu “brutalul” preşedinte sirian Bashar al-Assad, unul dintre miniştrii acestuia întâlnindu-se recent cu omologul său turc în Rusia, notează AFP, potrivit Agerpres.

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, un susţinător cheie al rebelilor încercând din 2011 să-l răstoarne pe Bashar al-Assad, s-a declarat în prezent deschis unei întâlniri cu liderul de la Damasc.

Miniştrii apărării de la Ankara şi Damasc s-au întâlnit la Moscova la sfârşitul lui decembrie, prima reuniune oficială la acest nivel între cele două ţări de la începutul războiului.

“Nu sprijinim ţările care îşi intensifică relaţiile sau îşi exprimă sprijinul pentru reabilitarea lui Bashar al-Assad, un dictator brutal”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

 

“Îndemnăm statele să examineze cu atenţie bilanţul atroce al regimului al-Assad în domeniul drepturilor omului în ultimii 12 ani, în contextul în care el continuă să supună atrocităţilor poporul sirian şi să refuze accesul la un ajutor umanitar vital”, a adăugat el.

Bashar al-Assad, sprijinit de Rusia, a recăpătat controlul asupra majorităţii teritoriului sirian în cursul unui conflict care a ucis o jumătate de milion de persoane, a strămutat jumătate din populaţia ţării dinainte de război şi a văzut ascensiunea grupului Stat Islamic.

Anul trecut înregistrându-se cel mai mic număr de morţi de la începutul conflictului, tot mai multe ţări îl consideră pe al-Assad drept învingător. În martie 2022, liderul de la Damasc a călătorit în Emiratele Arabe Unite, un aliat al SUA, în prima sa vizită într-un alt stat arab de la începutul războiului.

După reuniunea ministerială de la Moscova, Turcia a primit marţi principalele personalităţi ale opoziţiei pentru a le da asigurări şi şi-a reiterat sprijinul pentru rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU în favoarea unei reglementări politice în Siria.

Statele Unite autorizează din 2020 aplicarea de sancţiuni împotriva lui Bashar al-Assad atât timp cât regimul nu a fost tras la răspundere pentru atrocităţile comise.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

6 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

6 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

7 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

8 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

8 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More