Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAquila a finalizat cu succes procesul de integrare a companiei Agrirom, specializată în distribuția produselor alimentare în regim de temperatură controlată, potrivit unui comunicat de presă.
Integrarea vine în urma fuziunii prin absorbție a celor două companii. Achiziția Agrirom a reprezintat una dintre cele mai mari tranzacții din ultimii ani din sectorul de distribuție în piața de HoReCa. Aquila își consolidează astfel poziția de lider pe acest segment.
„Achiziția Agrirom face parte din strategia de a ne extinde prezența pe canalele complementare activității noastre și de a oferi clienților soluții complete și cu valoare adăugată, atât la nivel național, cât și regional. Finalizarea procesului de integrare reprezintă un pas important în consolidarea Aquila, care, în peste 26 de ani, a reușit să crească în mod sustenabil și să devină lider de piață”, a declarat Răzvan Bagherea, Director Organizare și Resurse Umane, Aquila.
Compania Agrirom a fost achiziționată de către Aquila la începutul anului 2019. Odată cu aceasta, în portofoliul Aquila au intrat mai multe branduri, printre care și cele două branduri de produse congelate ale Agrirom – Gradena și Yachtis.
Finalizarea procesului de integrare a Agrirom face parte dintr-un proces mai amplu de consolidare a businessului care a mai inclus, la finalul anului 2019, absorbția Seca Distribution și integrarea activității sale în Aquila.
***
Înființată în 1994 și cu o echipă de peste 3.000 de angajați, Aquila oferă partenerilor săi soluții integrate, prin vânzare de produse și servicii complementare. În 2020, compania a înregistrat o cifră de afaceri de peste 370 milioane de euro.
E.ON a semnat un acord pentru vânzarea subsidiarei sale din Cehia, Gas Distribution s.r.o., către…
Ministerul Justiţiei din Grecia a acceptat extrădarea omului de afaceri fugar Vladimir Plahotniuc, informaţia fiind…
Gabriel Avrămescu, Prim-vicepreședintele ASF a preluat și coordonarea sectorului de piață de capital, în contextul…
„Istoria este cea mai bună profeție, dar numai pentru cei care știu să o citească.”…
Abordarea preşedintelui american Donald Trump în ceea ce priveşte diplomaţia este "destul de cinică", dar…
China a declarat vineri că se opune ferm oricărei presiuni, după apelul preşedintelui american Donald…
This website uses cookies.
Read More