International

”Ar fi trebuit să fiu mort”, a declarat Donald Trump după tentativa de asasinat (interviu)

“Ar fi trebuit să fiu mort”, a estimat fostul preşedinte american Donald Trump, după ce a supravieţuit unei tentative de asasinat pe care el a descris-o drept “o experienţă foarte suprarealistă”, într-un interviu difuzat duminică de New York Post (NYT), informează AFP, potrivit Agerpres.

“Nu ar fi trebuit să fiu aici, ar fi trebuit să fiu mort”, a declarat Donald Trump pentru NYT, în timpul unui interviu acordat la bordul avionului său în zbor spre Milwaukee, pentru convenţia Partidului Republican, unde ar urma să fie confirmat drept candidat al partidului pentru alegerile prezidenţiale.

A fost o “experienţă foarte suprarealistă”, a spus Trump cu privire la atacul care l-a vizat, având un bandaj alb la urechea dreaptă, potrivit NYT.

Fostul preşedinte de 78 de ani şi din nou candidat la Casa Albă a fost rănit la ureche şi evacuat, cu obrazul însângerat, după mai multe focuri de armă care au făcut un mort şi doi răniţi grav printre spectatori, în timpul unui miting, sâmbătă, în Butler, statul Pennsylvania.

Republicanul a afirmat că dacă el nu ar fi aplecat puţin capul spre dreapta pentru a privi o imagine proiectată spre public cu privire la imigranţii ilegali, el ar fi fost mort, transmite cotidianul conservator.

“Din noroc sau datorită lui Dumnezeu, mulţi spun că datorită lui Dumnezeu, mai sunt încă aici”, a declarat Donald Trump.

El i-a felicitat pe agenţii Secret Service, poliţia de elită însărcinată cu protecţia înaltelor personalităţi politice, pentru că l-au ucis pe autorul atacului. “Ei l-au doborât cu un glonţ între cei doi ochi. Ei au făcut o treabă fantastică”, a spus Donald Trump. “Este suprarealist pentru noi toţi”, a adăugat el.

Fotografii cu Donald Trump ridicând pumnul în semn de provocare spre mulţime în timp ce agenţii îl evacuau au făcut înconjurul lumii. “Mulţi spun că aceasta este fotografia cea mai emblematică pe care au văzut-o vreodată”, a subliniat el. “Ei au dreptate şi eu nu am murit. De obicei, trebuie să mori pentru a avea o fotografie emblematică”, a subliniat Trump.

După această tentativă de asasinat, Donald Tump şi-a rescris discursul pe care îl pregătise pentru convenţia republicană. El a declarat că “pregătise un discurs extrem de dur” asupra “oribilei administraţii Biden”, dar că l-a abandonat pentru un discurs care, speră el, “va uni ţara”. “Însă eu nu ştiu dacă aceasta este posibil. Oamenii sunt foarte divizaţi”, a mai spus Donald Trump.

Articole recente

Preşedintele Nicuşor Dan, despre o vizită a sa în SUA: Probabil la începutul anului viitor

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că vizita sa în Statele Unite ale Americii va…

38 de minute ago

Israelul va plasa o comandă de 500 milioane de dolari pentru două avioane militare de realimentare, cu finanţare americană

Israelul plănuieşte să achiziţioneze două avioane militare KC-46 de realimentare, fabricate de Boeing, printr-un contract…

41 de minute ago

Regatul Unit vizează reţele financiare şi de criptomonede care ajută Rusia să ocolească sancţiunile

Regatul Unit a anunţat miercuri că impune sancţiuni la adresa altor opt persoane şi entităţi…

44 de minute ago

Locul unui summit Zelenski-Putin trebuie să fie decis de Ucraina şi Rusia, afirmă şeful diplomaţiei germane

Ministrul de externe german Johann Wadephul a afirmat miercuri că le revine Rusiei şi Ucrainei…

47 de minute ago

Investigaţia asupra fostului comisar Reynders s-a extins şi asupra ING Belgia

Subsidiara din Belgia a grupului bancar olandez ING este investigată în legătură cu acuzaţiile de…

53 de minute ago

This website uses cookies.

Read More