Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: Pixabay
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun din Magdeburg, potrivit unor surse de securitate de la Riad – relatează DPA, potrivit Agerpres.
Arabia Saudită a solicitat extrădarea suspectului, numit Taleb A., în conformitate cu legislaţia germană, însă Germania nu a răspuns, au precizat sursele.
Acestea au declarat că bărbatul este un musulman şiit originar din oraşul Al-Hofuf din estul Arabiei Saudite. Şiiţii sunt o minoritate în ţară, reprezentând doar aproximativ 10% din naţiunea majoritar sunnită.
Există rapoarte repetate de discriminare împotriva musulmanilor şiiţi în Arabia Saudită.
Autorităţile germane au fost alertate cu privire la acest bărbat în urmă cu aproximativ un an, a aflat DPA, însă natura avertismentului nu este cunoscută în prezent.
Suspectul, un medic de origine saudită de 50 de ani, a intrat în mulţimea de la târgul de Crăciun din Magdeburg, cu o maşină închiriată, vineri seara, provocând cinci morţi şi peste 200 de răniţi, conform unui bilanţ actualizat.
Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…
Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…
Fondul Proprietatea a completat convocatorul AGA din 29 septembrie cu propunerile transmise de Ministerul Finanțelor,…
Dezvoltatorul de energie eoliană offshore Orsted a obținut vineri aprobarea acționarilor pentru o emisiune de…
Piețele obligațiunilor „nu au înțeles pe deplin” faptul că noile venituri provenite din tarifele impuse…
Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, a…
This website uses cookies.
Read More