Sanatate

Arafat anunţă posibila rechiziţionare a unor entităţi, ”chiar private”, în caz de urgenţă

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat, şeful DSU, a anunţat, marţi, că un număr de aproximativ 200 de seturi de paturi de terapie intensivă pot fi distribuite acolo unde e necesar, precizând că sunt posibile şi rechiziţionări de entităţi “chiar private” care să trateze pacienţii, în caz de urgenţă, conform Agerpres.

Prezent în Parlament la dezbaterea şi adoptarea proiectul de lege privind aprobarea OUG 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, Arafat a fost întrebat de către deputatul USR Emanuel Ungureanu dacă există un plan de pentru spitalele de campanie, precum şi un plan de achiziţie şi negociere rapidă a unei aparaturi suplimentare pentru situaţii excepţionale.

“Există un număr destul de semnificativ de paturi de ATI, dar cu grad de ocupare mare, asta se ştie, nimeni nu poate să spună că nu avem un grad mare de ocupare. Când s-a făcut ordonanţa de urgenţă, de la început, având în vedere astfel de măsuri prevăzute la noile creşteri a capacităţii, am introdus un număr de echipamente pentru, dacă nu greşesc, suplimentare cu 200 de seturi de paturi de terapie intensivă. Asta ar însemna 200 de ventilatoare, 200 de monitoare, vreo 800 de injectomate, pentru că de fapt trebuie să fie minim patru injectomate pentru un caz critic, deci acest lucru deja, o parte din aceste achiziţii au fost finalizate. Astăzi se semnează ventilatoarele, de exemplu, au fost semnate (…) injectomatele. Deci toate acestea vor alcătui un stoc care poate să fie distribuit acolo unde Ministerul Sănătăţii solicită acest lucru”, a explicat Raed Arafat.

El a adăugat că există totodată planuri pentru situaţii de urgenţă, “când începe să crească numărul cazurilor cauzate de epidemia respectivă dacă apare sau pandemia mondială care există”.

“Dacă avem o creştere de cazuri şi de solicitare, normal că spitalele vor trebui (…) să reducă tot programul lor cronic, să nu mai aibă program cronic, să nu mai aibă operaţii elective, să nu mai aibă nimic de acest gen şi bineînţeles să ajungă să trateze în mod deosebit aceste cazuri. Dar şi aşa nu putem limita apariţia cazurilor critice de altă natură – trauma, cazuri cardiace, şi aşa mai departe. Şi mai e un plan, o posibilitate – la un moment dat ajungerea la o situaţie foarte critică – rechiziţionarea unor entităţi care să trateze pacienţii pentru noi. Pe lângă spitalele de campanie, avem un spital militar unde permite să creăm asemenea capacitate (…), aici vorbim de rechiziţionare de entităţi chiar private – permite legislaţia – şi folosirea acestor entităţi în scopul public până la finalizarea situaţiei crizei. Deci totul există ca şi procedură, ca şi posibilităţi în viitor, şi nu există limite în acest sens pentru noi să găsim soluţii”, a subliniat oficialul MAI. 

 

Articole recente

Întâlnirea Trump – Von der Leyen: UE și SUA au convenit un acord comercial

Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit un acord comercial cadru în urma întâlnirii pe…

8 ore ago

Comisia Europeană îi cere lui Zelenski să menţină independenţa instituţiilor anticorupţie

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut duminică o discuţie telefonică cu preşedintele…

9 ore ago

Anastasiu: Am avut certificat ORNISS pe perioada cât am fost consilier prezidenţial şi vicepremier

Vicepremierul demisionar Dragoş Anastasiu a confirmat că, pe perioada cât a deţinut funcţiile de consilier…

9 ore ago

Lutnick: Trump vrea o ofertă comercială „suficient de bună” din partea UE, dar nu este clar ce înseamnă asta

Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…

10 ore ago

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…

12 ore ago

Trump joacă golf în Scoţia, înaintea întâlnirii cu Von der Leyen axată pe comerţ

Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…

14 ore ago

This website uses cookies.

Read More