Sanatate

Arafat: Dacă ajungem la un număr foarte mare de infectări, se poate ajunge la un impact sanitar mai serios

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, joi, că numărul de infectări cu SARS-CoV-2 este din ce în ce mai mare şi s-ar putea ajunge la creşteri mai rapide, cu un impact “mai serios” pe sistemul sanitar.

“Dublarea a fost, într-adevăr, de la 8.000 la 16.000 (numărul de cazuri de COVID-19 înregistrate în ziua de marţi), după care acum avem o creştere de 1.000, de câteva sute, în cele două zile care au urmat. Asta arată că avem infectări din ce în ce mai multe, înseamnă că nu ne-am stabilizat, nu suntem pe un platou încă şi putem să ne aşteptăm la surprize şi la creşteri mai rapide. Şi asta înseamnă că, dacă ajungem la un număr foarte mare de infectări, putem să ajungem şi la un impact pe sistemul sanitar mai serios”, a precizat Arafat, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

El a adăugat că pentru a evita această situaţie se impune să fie luate toate măsurile de prevenire şi de limitare a infecţiilor.

“Am dat exemplul persoanelor care sunt simptomatice – să rămână acasă până se testează, până sunt sigure că nu sunt pozitive, înainte să meargă la locul de muncă, înainte să circule cu mijloacele de transport în comun, pentru că pot răspândi foarte mult virusul până să descopere la un moment dat că sunt infectate. Dacă eşti simptomatic, testează-te. Dacă ai un test antigen rapid şi eşti simptomatic – tuşeşti, ai febră, ai probleme respiratorii, fă un test PCR ca să fii sigur că nu eşti pozitiv înainte să te duci la locul de muncă şi să ne trezim că un întreg birou sau o întreagă secţie este bolnavă acasă”, a explicat Raed Arafat.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

37 de minute ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

43 de minute ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

47 de minute ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

5 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More