Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAsociația Română a Băncilor a informat Guvernul, în cadrul întâlnirii de ieri, 6 noiembrie 2023, că băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar în contextul intrării în vigoare a legii care aduce modificări asupra plafoanelor de plăți și încasări cu numerar. Sistemul bancar susține creșterea incluziunii financiare în România, care în prezent este cea mai redusă în rândul statelor Uniunii Europene, de doar 69%, potrivit unui comunicat.
Politica comercială a băncilor face obiectul analizei fiecărei instituții de credit și, în conformitate cu statutul său, Asociația Română a Băncilor nu intervine în niciun fel în modalitatea în care băncile decid și aplică politica privind nivelul comisioanelor.
Băncile înțeleg preocupările unei părți din populație și companii cu privire la criteriile stabilite prin legea adoptată de autorități și vin în întâmpinarea clienților cu produse și servicii. Astfel, depunerea de numerar în conturile proprii este, în general, gratuită, în special la multifuncționale. Plățile cu cardul la POS sunt fără comisioane pentru plătitori, la fel ca și plățile cu numerar în conturile prestatorilor prin intermediul multifuncționalelor (MFM). Sistemul bancar a investit în tehnologie și inovație, oferta de produse și servicii online cunoscând o creștere semnificativă de la debutul pandemiei, din perspectiva eficienței și accesibilității.
Asociația Română a Băncilor înțelege dezideratul autorităților europene privind creșterea încasărilor prin metode electronice de plată pentru a reduce evaziunea fiscală.
În tranzacțiile pe care le realizează în mod obișnuit, 4% dintre români utilizează numai cardul, 26% mai mult cardul, 34% numerarul și cardul în egală măsură, 23% mai mult numerar și 13% numai numerar, arată datele cuprinse în cercetarea de piață “Sistemul bancar în percepția românilor: creditarea și incluziunea financiară a românilor” realizată în anul 2022 de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES). Comparativ cu perioada de dinainte de pandemie, 37% dintre respondenți consideră că folosesc mai mult cardul ca înainte, 49% că nu s-a schimbat nimic și 14% declară că folosesc mai mult numerar decât înainte.
Aproximativ 46% dintre românii utilizatori de servicii bancare efectuează plăți prin Internet/ Mobile banking, în creștere cu 70% comparativ cu ponderea românilor care realizau plățile de această manieră în decembrie 2020, de 27%.
Câteva mii de cadre didactice din toată țara protestează, luni, în Piața Victoriei din Capitală,…
Autor: Andrei Rădulescu Astăzi Parlamentul Franței se reunește în sesiune extraordinară pentru a vota programul…
Agenţia chineză de evaluare financiară CSCI Pengyuan a atribuit un rating "AAA" grupului petrolier rus…
Franţa se pregăteşte să se cufunde din nou într-o criză politică odată cu căderea aşteptată…
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminica aceasta că mai mulţi lideri europeni vor vizita…
Federația Patronală a Energiei (FPE) marchează Ziua Petrolistului printr-un mesaj de recunoștință adresat tuturor profesioniștilor…
This website uses cookies.
Read More