Banci

ARB și CPBR: Termenul de amânare pentru 9 luni a plății ratelor la credite poate duce la o alocare nejustă a rezervelor sistemului bancar, dăunătoare capacității de redresare a economiei

  •  Comunitatea bancară din România va sprijini prin orice măsuri necesare clienții afectați financiar de noul coronavirus (COVID 19), pentru a preveni o criză la nivel economic și social.â
  • Recomandăm evitarea de moratorii generalizate, care nu ajută economia, populația, companiile și slăbesc sistemul bancar

Asociația Română a Băncilor (ARB) și Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), organizații care reprezintă toate instituțiile bancare active pe piața românească, consideră că abordarea individuală a cazurilor clienților, persoane fizice și juridice, afectați de pandemia de COVID-19 reprezintă cea mai corectă și eficientă abordare pentru soluționarea reală a dificultăților financiare ale clienților, fără afectarea lichidității sistemului bancar, potrivit unui comunicat.

Organizațiile au transmis: “Economia are nevoie de soluții individualizate pentru clienții băncilor și recomandăm evitarea de moratorii generalizate din partea autorităților, necalibrate corespunzător, ce aplică măsuri “universale”, de amânare a ratelor chiar și până la 9 luni, care pot conduce la afectarea gravă a lichidității sistemului bancar și care nu soluționează pe fond diversitatea de situații cu care se confruntă clienții. Impunerea de soluții generalizate, fără studii de impact, nu ajută economia, populația, companiile și în niciun caz revenirea economică viitoare. Băncile au înțeles situația specială prin care trec mulți dintre clienți în această perioadă însă, pentru promovarea unor principii de creditare corecte și sănătoase, consideră că orice perioadă de amânare a rambursării ratelor, absolut necesară, ar trebui avută în vedere pe baza analizei instituțiilor de credit, de la caz la caz, și cu identificarea de soluții suplimentare.

Comunitatea bancară solicită echilibru și rațiune economică în deciziile de politici publice pentru utilizarea optimă a resurselor economice ale sistemului financiar, astfel încât să nu rămânem fără tracțiune în activitatea de creditare și mai ales, să nu fie afectate lichiditatea și capitalizarea băncilor, care vor fi principalele motoare de redresare economică în viitorul apropiat. Responsabilitatea în alocarea resurselor va fi definitorie în evoluția sistemului bancar și a economiei României în perioada post criză de sănătate și în recesiunea economică ce va urma. Aceste măsuri au rolul de a conserva capacitatea băncilor, în calitatea lor de Infrastructură Critică Națională, de a rămâne solid capitalizate și cu indicatori de lichiditate în acord cu reglementările naționale și internaționale, pentru a evita afectarea stabilității financiare.

Considerăm că economia României are nevoie să rămână agilă și că trebuie să dimensionăm stimulul de amânare a plății ratelor pe o perioadă adecvată. Utilizarea resurselor sistemului financiar e necesar a se face cu înțelepciune, pentru a le putea avea la dispozi ție și după această perioadă de eforturi deosebite. Efortul sistemului bancar de susținere a clienților persoane fizice și juridice trebuie bine dozat către clienții care întâmpină cele mai acute dificultăți financiare în contextul pandemiei și nu întregii economii nediscriminat, pentru a ne asigura de disponibilitatea resurselor sistemului pentru o criză economică de durată.

Comunitatea bancară din România salută decizia Băncii Naționale a României de flexibilizarea cadruluinormativșiestehotărâtăsăsprijinefermcliențiiafectațifinanciarde noul coronavirus (COVID 19), pentru a preveni o criză la nivel economic și social. În consecință, așa după cum subliniază și Banca Națională a României în informările sale, creditul nu trebuie reclasificat, iar instituția bancară nu trebuie să constituie provizioanele pe sumele datorate, ca urmare a restructurării. Prin flexibilizările solicitate de comunitatea bancară și introduse la cadrul normativ prudențial, sistemul bancar poate să răspundă eficient nevoilor clienților care întâmpină dificultăți financiare și să asigure necesarul de finanțare atât de necesar pentru repornirea motoarelor întregii economii. De asemenea, toate facilitățile oferite de bănci trebuie să nu conducă la un dezavantaj competitiv în raport cu ceilalți creditori din piață.”

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

4 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

4 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

5 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More