Real Estate

ARCA: Deficitul de forță de muncă în domeniul construcțiilor ajunge la 500.000 de persoane

Sectorul construcțiilor are nevoie de românii care s-au întors în țară, în contextul pandemiei de COVID-19, arată un comunicat transmis de Asociația Română a Constructorilor de Autostrăzi (ARCA), potrivit căruia deficitul de forță de muncă în acest domeniu ajunge la 500.000 de persoane.

Asociația Română a Constructorilor de Autostrăzi (ARCA) consideră că întoarcerea românilor în contextul pandemiei de COVID-19 reprezintă o șansă unică pentru a menține și valorifica în țară această categorie de forță de muncă. În acest sens, membrii ARCA propun tuturor patronatelor din domeniul construcțiilor și autorităților responsabile din acest sector, spre dezbatere, un plan pentru angajarea românilor care lucrează, în mod normal, în afara granițelor și care au revenit în țară de la începutul anului.

În prezent, deficitul de forță de muncă în sectorul construcțiilor (construcții/reabilitări autostrăzi, construcții/reabilitări drumuri sau rețele edilitare în mediul rural și în mediul urban, construcții civile) din România ajunge la aproximativ 500.000 de persoane.

Mulți dintre românii care au revenit în țară sunt specializați în domeniul constructiilor și pot fi integrați cu ușurință în activitatea șantierelor deschise la nivel național.

Asociația Română a Constructorilor de Autostrăzi (ARCA) are mai multe propuneri pentru a facilita accesul românilor care s-au întors în țară la oferta locurilor de muncă din domeniul construcțiilor, după cum urmează:

  • Crearea unei platforme on-line de către autorități, cu ajutorul căreia, românii care au revenit în țară, în contextul pandemiei de COVID-19, să se poată înscrie în domeniul în care pot activa.
  • Realizarea unei burse on-line a locurilor de muncă în domeniul construcțiilor, printr-un efort comun al patronatelor din acest sector, alături de autoritățile responsabile.
  • Realizarea unui parteneriat solid stat – companii private din domeniul construcțiilor pentru instruirea forței de muncă și atestarea celor care au nevoie de o calificare generatoare de venituri mai mari, corespunzătoare nivelului de pregătire.
  • Crearea, cu sprijinul autorităților din domeniile Educației și Muncii și Protecției Sociale, a unui mecanism simplu și rapid prin care să fie echivalate atestatele sau diplomele de calificare obținute de români în străinătate.  

Soluțiile propuse ar determina o dezvoltare rapidă a sectorului construcțiilor, ar reduce atât șomajul în rândul celor care s-au întors în țară, cât și munca “ la negru” din acest domeniu și, cel mai important, le-ar permite acestor persoane să rămână acasă, alături de familiile lor, și să aibă un nivel de trai decent, potrivit ARCA.

Articole recente

NATO lansează Operaţia Eastern Sentry pentru întărirea apărării pe flancul estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…

5 ore ago

Ministra Mediului l-a demis pe directorul Administrației Naționale Apele Române, Sorin Lucaci

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…

5 ore ago

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

9 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

9 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

9 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More