Burse/Investitii

Arctic Stream: Creștere a cifrei de afaceri și a profitului în primul semestru din 2024

Arctic Stream, integrator de infrastructură și securitate IT și emitent listat la Bursa de Valori București (BVB) sub simbolul AST, a înregistrat o creștere de 19% a veniturilor și de 2% a profitului net, în prima jumătate a anului 2024, arată rezultatele semestriale comunicate către BVB.

În primele șase luni din 2024, veniturile companiei au urcat de la 62,70 la 74,44 milioane de lei (14,95 milioane de euro), iar profitul de la 5,83 la 5,92 milioane de lei (1,19 milioane de euro), față de primul semestru (S1) din 2023, potrivit unui comunicat.

Comparativ cu doi ani în urmă (2022), veniturile Arctic Stream din S1 2024 au crescut de peste 2,7 ori, de la 27,84 milioane de lei (5,64 milioane de euro), în timp ce profitul semestrial net a urcat într-un ritm similar, de 2,9 ori, de la 2,04 milioane de lei (0,41 milioane de euro).

Profitul net înregistrat în S1 2024 reprezintă 51,72% din cel estimat în Bugetul de Venituri și Cheltuieli (BVC) al companiei pentru întreg anul 2024 (11,46 milioane de lei), atestând faptul că rezultatele sunt aliniate cu previziunile pentru acest an.

„Rezultatele financiare din primul semestru al anului 2024 consolidează viziunea noastră optimistă asupra pieței de integrare IT din România. Am înregistrat o creștere de 19% a cifrei de afaceri, ajungând la peste 74 milioane RON, și o creștere de 2% a profitului net, ceea ce indică că ne menținem traiectoria pentru a atinge obiectivele anuale. Oportunitățile pe care le gestionăm în prezent ne dau încredere că vom respecta previziunile din Bugetul de Venituri și Cheltuieli.

De asemenea, parteneriatul strategic cu Data Core Systems este în fază avansată și estimăm că va fi finalizat la final de T3 – început de T4. Ne menținem obiectivele strategice, precum Cybersecurity, Cloud, inovație (Fonduri europene / Comisia Europeană, PNRR) și training, iar aceste direcții vor continua să fie prioritare pentru noi.

Suntem convinși că, pe termen lung, cei care ne-au fost alături și au crezut în activitatea noastră vor fi răsplătiți de către piață. Totodată, le mulțumesc investitorilor și îi aștept să ne întâlnim și live la Ziua Investitorului Arctic Stream, din data de 3 Octombrie 2024”, a declarat Dragoș Octavian Diaconu, Fondator și CEO Arctic Stream.

Cea de-a treia ediție a evenimentului Ziua Investitorului Arctic Stream este programată pentru joi, 03 octombrie 2024, iar detaliile pentru participarea fizică sau online se găsesc pe site-ul companiei. Conducerea companiei dorește ca, în cadrul întâlnirii, să discute cu investitorii despre principalele realizări din ultimul an, piața integratorilor de soluții IT, precum și evoluțiile din cadrul echipei la nivel de tehnologii și competențe.

Nu va lipsi de pe agenda evenimentului prezentarea parteneriatului cu Data Core Systems (DCS), companie de securitate cibernetică, în al cărui acționariat Arctic Stream va deține 23%, după definitivarea tuturor procedurilor legale ​​– așteptată în toamna aceasta. DCS este un jucător relevant pe piața serviciilor de cybersecurity, având între clienți 10 dintre primele 10 bănci și principalii furnizori de utilități din România, primele 5 mari firme de asigurări din regiunea CEE, alături companii din telecom, manufacturing, media, retail și alte domenii.

În privința altor evoluții din ultimele luni, Arctic Stream a anunțat, în luna iunie 2024, semnarea unui contract semnificativ – valorând cel puțin sau peste 10% din cifra de afaceri înregistrată în anul fiscal anterior. În valoare de aproximativ 16 milioane de lei, contractul are o durată de implementare de 120 de zile, așadar fiind așteptat să se încheie în cursul acestui an.

Tot în iunie 2024, Arctic Stream a făcut obiectul unei inspecții a Consiliului Concurenței (CC), anunțată prompt pe portalul BVB, alături de alte companii din România care își desfășoară activitatea pe piața comercializării echipamentelor de tehnologia informației și comunicații. Compania a pus la dispoziția inspectorilor CC toate informațiile solicitate, dar nu a primit până în acest moment o comunicare oficială legată de o acuzație privind eventuale nereguli în activitatea sa. Arctic Stream le reamintește tuturor părților interesate că se supune tuturor prevederilor legale în activitatea sa, inclusiv celor din domeniul concurenței.

Articole recente

Trump: Consiliul Fed ar trebui să preia controlul, dacă Powell nu reduce ratele dobânzilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…

5 minute ago

Finlanda restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcoli

Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…

9 minute ago

Putin reiterează că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar speră că negocierile de pace vor continua

Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…

22 de minute ago

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat 73 de decrete de pensionare pentru magistraţi; printre aceştia se numără preşedinta ICCJ

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…

25 de minute ago

Operaţiunea “Cuibul cu Fantome”: ANAF controlează firmele care împart sediul cu alte zeci sau sute de societăţi

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea "Cuibul cu Fantome", care presupune…

31 de minute ago

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More