International

Argentina: Preşedintele Milei, la învestirea lui Trump şi apoi la Davos

Preşedintele ultraliberal al Argentinei, Javier Milei, începe vineri un turneu care îl va duce la învestirea lui Donald Trump, al cărui aliat apropiat se pretinde, apoi la Forumul Economic de la Davos, pe care l-a zguduit anul trecut cu un discurs despre “Occidentul în pericol” în faţa socialismului, notează AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit programului anunţat joi de preşedinţie, Javier Milei va părăsi vineri Argentina cu puţin înainte de miezul nopţii pentru Washington, unde va participa luni la învestirea lui Donald Trump.

Milei, care s-a întâlnit deja cu Trump de la realegerea acestuia, revendică o afinitate ideologică şi personală cu preşedintele american reales, pe care îl consideră “unul dintre cei mai importanţi doi politicieni de pe planetă”, alături de el însuşi.

Duminică după-amiază, Javier Milei se va întâlni cu directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva. Argentina şi Fondul negociază un nou program de ajutorare pentru ţara sud-americană, programul anterior, în valoare totală de 44 de miliarde de dolari, expirând la sfârşitul lui 2024.

Marţi seară, preşedintele argentinian va pleca în Elveţia, unde urmează să susţină joi un discurs la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Anul trecut, în ceea ce a fost prima sa apariţie internaţională după învestirea sa, “anarho-capitalistul” – cum se descrie el însuşi – a surprins publicul Forumului cu un discurs virulent despre “Occidentul în pericol” în faţa ideilor “care conduc inexorabil la socialism şi, deci, la sărăcie”.

În acest an, el ar urma să scoată în evidenţă succesele macroeconomice ale primului său an de preşedinţie, în special inflaţia redusă aproape la jumătate, de la 211,4% la sfârşitul lui 2023 la 117,8% la sfârşitul lui 2024. Asta, cu preţul unei austerităţi bugetare, care a dus la intrarea Argentinei în recesiune în 2024, cu sute de mii de locuri de muncă pierdute şi o creştere a sărăciei la peste 50% în prima jumătate a anului.

În timpul turneului său, mai întâi în Statele Unite şi apoi în Elveţia, Milei urmează să fie primit de mai multe institute şi organizaţii liberale, care îi vor acorda premii în onoarea reformelor sale economice.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

8 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

8 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

9 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More