Afaceri

Argus a înregistrat în primul trimestru un profit de 2,78 milioane lei

Producătorul de ulei Argus Constanţa a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit net de aproape 2,78 milioane lei, în scădere cu 34,2% comparativ cu cel obţinut în perioada similară din 2021, conform rezultatelor financiare transmise Bursei de Valori Bucureşti, potrivit Agerpres.

Cifra de afaceri a companiei a fost de 86,66 milioane lei, cu 64% peste cea din primele trei luni ale anului trecut.

Veniturile din exploatare s-au ridicat la 83,709 milioane lei (43,383 în T1 2021), iar cheltuielile la 79,869 milioane lei (40,606 milioane lei în T1 2021).

Argus SA este una dintre societăţile reprezentative din România din domeniul prelucrării seminţelor oleaginoase.

Cu o istorie în arta fabricării uleiului vegetal de peste 70 ani, Argus SA procesează seminţe de floarea-soarelui şi de rapiţă producând ulei brut, ulei rafinat, şroturi proteice şi alte subproduse.

Acţionarii companiei sunt SIF Oltenia, cu 86,416% din acţiuni şi alţi acţionari – 13,584%.

Articole recente

Preşedintele Emmanuel Macron a anunțat că Franţa mobilizează trei avioane Rafale pentru a “contribui la protejarea spaţiului aerian polonez”

Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat joi că Franţa a decis să mobilizeze trei avioane de…

1 minut ago

Premierul israelian Benjamin Netanyahu declară că “nu va exista un stat palestinian”

Premierul israelian a afirmat joi că nu va exista un stat palestinian, declaraţie făcută în…

5 minute ago

Trump susține că intruziunea unor drone în Polonia ar fi putut fi o ‘eroare’ din partea Rusiei

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat joi că intruziunea unor presupuse drone rusești pe teritoriul…

8 minute ago

SUA: Anchetatorii au imagini cu ucigașul lui Charlie Kirk și au găsit pușca pe care acesta ar fi folosit-o

Autoritățile care investighează uciderea lui Charlie Kirk au raportat joi că au 'imagini bune' cu…

9 ore ago

Franța mobilizează trei avioane Rafale pentru a ‘contribui la protejarea spațiului aerian polonez’ (Macron)

Franța a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale 'pentru a contribui la protejarea…

9 ore ago

ANAF Sector 1 a trimis sesizare penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul București privind RICHRBT SRL încă de acum un an

Pe 28 august 2024, inspectorii ANAF Sector 1 au consemnat oficial că sunt îndeplinite condițiile…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More