Agricultură

Arion (Pro Agro): Europa vorbeşte tot mai mult de înverzire; aproape că a dus această dorinţă a ei spre fanatism

Aproximativ 30% din bugetul agriculturii din Uniunea Europeană se duce pe măsuri de climă şi mediu, ceea ce arată că Europa aproape că a dus această dorinţă a ei de înverzire spre fanatism, a afirmat, joi, la Congresul European al Fermierilor, preşedintele Federaţiei Pro Agro, Ionel Arion, potrivit Agerpres.

“Europa vorbeşte tot mai mult de înverzire. Aproape că a dus acest această dorinţă a ei spre fanatism. Vedem azi că niciun domeniu din economia Uniunii Europene nu alocă mai mult decât alocă agricultura pentru mediu şi climă. Aproximativ 30% din ceea ce înseamnă bugetul agriculturii se duce pe măsuri de climă şi mediu. Oare până unde vom merge? Uniunea Europeană încearcă să reglementeze de aşa manieră încât fermierii să devină actori de mediu şi nu cei care produc hrana. De cele mai multe ori, fermierii ajung să iasă în stradă, cum s-a întâmplat anul acesta, şi să îşi manifeste dorinţa de schimbare. Este foarte greu să mişti fermierul, să-l aduci în stradă, dar uite că s-a întâmplat în toată Europa, în toată Uniunea Europeană şi doar pentru ceea ce înseamnă reglementări stricte de climă şi mediu”, a transmis preşedintele Pro Agro.

Acesta a enumerat principalele provocări pe care le întâmpină fermierii şi care sunt de natură climaterică, geopolitică, economică, de suprataxare şi de supra-reglementare la nivelul Uniunii Europene, dar şi în fiecare dintre statele membre.

“Politica Agricolă Comună este văzută de fermieri ca o carte sfântă, însă de cele mai multe ori, încercând să aplicăm ceea ce ne cere Politica Agricolă Comună, constatăm pe zi ce trece că fermele noastre pierd capitalizare, fermele noastre întâmpină dificultăţi în a-şi desfăşura activitatea pe termen lung, fermele noastre azi nu pot crea un business-plan pe mai mult de 1-2 ani, iar asta este lipsă de predictibilitate. De aceea, stimaţi colegi din COPA-COGECA, ne revine obligaţia de a fi atenţi pe viitor, de a avea grijă de ceea ce se creionează la nivelul Comisiei Europene în domeniul nostru de activitate. Trebuie să fim vigilenţi şi să luăm atitudine, pentru că în Europa trebuie să conteze producţia de hrană, trebuie să conteze ca ferma să meargă mai departe, iar ceea ce contează şi ceea ce este cel mai important este, aşa cum am spus mai devreme, să avem predictibilitate”, a atras atenţia preşedintele Pro Agro.

În opinia sa, decidentul public european trebuie să ţină cont de ceea ce reglementează pentru ţările noastre, care au specificităţi aparte şi regiuni slab dezvoltate.

“De mai bine de 20 de ani, în estul Europei, care reprezintă 40% din ceea ce înseamnă agricultură în Europa, încă vorbim de diferenţe majore, încă vorbim de convergenţa plăţilor externe care nu s-a realizat, încă vorbim de dificultăţi şi regulamente asupra cărora, după ce sunt adoptate, trebuie să intervenim şi să le flexibilizăm, uneori chiar să încercăm să modificăm ceea ce este foarte greu şi încă ne confruntăm cu aceste probleme în zilele noastre”, a mai spus Arion.

Potrivit sursei citate, România îşi propune să fie din ce în ce mai activă şi mai prezentă pe ceea ce înseamnă decizia din domeniul agriculturii şi al fermelor la nivel european.

“Autorităţile naţionale ne sunt alături. România îşi propune ca în viitor tot ceea ce înseamnă pe domeniul nostru de activitate să fie discutat şi dezbătut şi nu aprobat şi implementat şi noi după aceea să ajungem să implementăm ceea ce nu ne dorim. Avem, de asemenea, dorinţa de a fi reglementat în favoarea cetăţeanului şi nu împotriva cetăţeanului, pentru că în prezent, de cele mai multe ori trăim aceste lucruri”, a concluzionat şeful Pro Agro.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

19 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

19 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

19 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

20 de ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

20 de ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

20 de ore ago

This website uses cookies.

Read More