Burse/Investitii

ARIR: Femeile sunt subreprezentate în consiliile de administraţie sau supraveghere ale companiilor din BET

Femeile sunt subreprezentate în consiliile de administraţie sau de supraveghere ale companiilor din BET, indicele Bursei de Valori Bucureşti, reprezentând 29% din totalul membrilor, a declarat, marţi, Daniela Maior, preşedinte şi co-fondator Asociaţia Română pentru Relaţia cu Investitorii (ARIR), în cadrul unui eveniment de specialitate.

“Din partea mea, studiind subiectul în ultimii ani, am ajuns la concluzia că e bine să scoatem elefantul din cameră când discutăm de acest subiect. Evident, femeile şi bărbaţii nu sunt egali şi nici nu au cum să fie. Şi atunci, pornind de la această realitate, vă propunem o discuţie profesionistă, echilibrată despre egalitatea de şanse. Nu doar despre egalitatea de gen. Noi vedem această etapă ca una nouă în evoluţia companiilor listate. Evident, ghidul pe care îl lansăm astăzi nu este doar un instrument de transpunere a Legii numărul 11/ 2025, dar noi îl vedem ca un instrument practic care poate transforma o cerinţă legală într-un avantaj competitiv real. Mai mulţi ne-aţi întrebat cum stăm acum şi pe bună dreptate. Ne-am uitat rapid pe companiile din BET, iar pe medie vorbim de aproximativ 120 de persoane care sunt implicate fie în consiliile de administraţie, fie în consiliile de supraveghere ale companiilor care formează componenţa BET, cele 20 de companii. Sexul subreprezentat este cel feminin, cu o proporţie de aproximativ 29% din totalul membrilor. Este un număr bun, aş spune, dar este o medie. Adică sunt două companii care nu au nicio femeie în Consiliul de Administraţie, sunt companii unde proporţia femeilor poate deja depăşeşte sau este la egalitate cu cea a bărbaţilor”, a spus Daniela Maior.

Asociaţia Română de Relaţii cu Investitorii (ARIR), în colaborare cu parteneri instituţionali cheie, organizează marţi evenimentul de lansare a Ghidului practic privind echilibrul de gen în managementul companiilor cotate – o iniţiativă aliniată la implementarea Legii nr. 11/2025, care transpune Directiva UE 2381/2022 în legislaţia română.

Asociaţia, promotorul conceptului de Relaţie cu Investitorii în România, a lansat, în parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES), Ghidul practic pentru echilibrul de gen în conducerea companiilor listate, redactat de profesionişti ARIR, ANES, ai Asociaţiei Administratorilor Independenţi, Professional Women’s Network Romania şi ACCA Romania, conform unui comunicat de presă.

Documentul este util companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti, în contextul transpunerii în legislaţia naţională a Directivei (UE) 2022/2381 prin Legea nr. 11/2025.

Documentul oferă un cadru aplicabil şi actualizat pentru atingerea obiectivelor minime prevăzute de lege: 40% din posturile de administrator neexecutiv sau 33% din totalul posturilor de administrator să fie ocupate de membri ai sexului subreprezentat.

“Acest ghid propune acţiuni dincolo de respectarea unei reglementări – susţine modalităţi prin care putem construi consilii de administraţie mai eficiente, mai diverse şi mai adaptate realităţilor actuale. Îl vedem ca pe o oportunitate de a trece la o nouă etapă în evoluţia companiilor listate sau interesate de listare”, a spus Daniela Maior.

Ghidul include: recomandări pentru actualizarea actelor constitutive, politicilor de etică şi proceselor de selecţie; exemple de bune practici, inclusiv modele din companii internaţionale precum AXA; indicatori de monitorizare a progresului şi sugestii pentru raportare transparentă către ASF şi investitori; soluţii pentru promovarea talentelor prin mentorat şi formare.

“Echilibrul de gen în poziţiile de conducere nu este doar o chestiune de justiţie socială, ci şi un imperativ economic. Diversitatea aduce perspective diferite, stimulează inovaţia şi contribuie la o guvernanţă corporativă mai eficientă. Acest ghid practic oferă companiilor un instrument concret pentru a integra principiile egalităţii de şanse în cultura organizaţională. Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi susţine constant iniţiative care promovează incluziunea, egalitatea de gen şi accesul echitabil la poziţii decizionale, colaborând activ cu parteneri instituţionali şi organizaţii”, a precizat, în comunicat, Luminiţa Popescu, secretar de stat, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi.

Ghidul se adresează companiilor listate, dar şi tuturor organizaţiilor care doresc să îmbunătăţească echilibrul de gen în structurile de conducere. Este un instrument voluntar, dar strategic, care poate transforma diversitatea într-un avantaj competitiv.

Articole recente

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

2 ore ago

Proiectul Neptun Deep a atras noi cumpărători înainte de debutul livrărilor de gaze în 2027

Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, care urmează să devină cel mai mare proiect de…

2 ore ago

SUA avertizează că radiouri ascunse ar putea fi încorporate în infrastructura autostrăzilor alimentate cu energie solară

Oficialii americani își exprimă îngrijorarea cu privire la tehnologia străină din infrastructura de transport Avizul…

2 ore ago

Incident cu drone în Polonia: Putin încearcă “să ne testeze unitatea”, afirmă Kaja Kallas

Rusia încearcă "să ne testeze unitatea", a declarat miercuri şefa politicii externe a UE, Kaja…

2 ore ago

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România,…

3 ore ago

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More