Energie

Armand DOMUȚA, Restart Energy: „România încă este o piață foarte atractivă în care merită să investești; consumatorii au nevoie de energie la un preț mic, fără emisii de CO2”

  •  „Compania noastră dezvoltă în prezent mai multe proiecte de stocare de energie”

În ultimii doi ani, Restart Energy a finalizat peste 150 de proiecte pentru companii din România, marea majoritate pentru autoconsumul acestora, a spus Armand Domuța, CEO & Founder Restart Energy, la Forumul Energiei 2024, organizat de Financial Intelligence.

 

Armand Domuța a declarat în cadrul evenimentului că aceste proiecte sunt profitabile pentru cei care le implementează, din punct de vedere economic, deoarece, pe lângă energia activă care nu se mai achită, se economisesc și costurile din rețea, iar amortizarea are loc într-un timp foarte scurt.

“De asemenea, compania noastră dezvoltă proiecte mari, de tip utility scale, de la câțiva zeci de MW. Cel mai mic proiect este de 50 MW, iar cel mai mare este de 500 MW, în județul Arad, al doilea ca dimensiune din România, pentru care tocmai am semnat contractul de racordare cu Transelectrica și urmează să demarăm construcția, la începutul anului viitor.

În urma acestui proiect, peste 200.000 de gospodării din România vor fi alimentate cu energie verde. Parcul fotovoltaic va fi finanțat de US Exim Bank prin intermediul fondului american Interlink Capital Strategies din Washington DC. Restart Energy a primit o scrisoare de interes de la US Exim Bank pentru finanțarea cu 380 de milioane de dolari a proiectului.

Proiectul va include panouri fotovoltaice de ultimă generație produse în SUA de către SEG Solar, unul dintre cei mai importanți producători din domeniu și baterii de stocare a energiei produse de TESLA, cu o capacitate de 1 GWh. Parcul fotovoltaic va produce anual peste 800.000 MWh și va ajuta la reducerea emisiilor de carbon cu aproximativ 400.000 tone pe an, respectiv 12 milioane de tone de CO2 evitate, pe toată perioada de viață a proiectului, însemnând beneficii de mediu în valoare de peste 1 miliard de dolari.

Deși proiectele dedicate energiei regenerabile încă întâmpină dificultăți legate de expertiza profesională a celor din domeniu, lipsa resurselor, legislație sau rețea, România încă este o piață foarte atractivă în care merită să investești, iar oportunitățile sunt multiple și vaste, existând foarte multe companii și consumatori care au nevoie de această energie la un preț mic, pentru a-și stabiliza costurile și pentru a adauga predictabilitate afacerii, energie care de asemenea este fără emisii de CO2, mai ales pe fondul conflictului din Ucraina.

Este important să putem dezvolta cât mai multe surse de energie regenerabilă fără emisii, dar și cu emisii reduse, cum ar fi centralele în cogenerare pe gaze. De asemenea, pe termen lung, este necesar sa diversificam sursele de energie prin centrale nucleare.

România are nevoie de un mix energetic diversificat, care să fie cu emisii cât mai scăzute de CO2, dar și care să ofere consumatorilor energie predictibilă, cât mai mult în bandă, dacă se poate.

De aceea este foarte importantă și partea de stocare a energiei. Este bine că avem energie când este soare, dar dacă toată lumea produce la prânz, când este soare, prețul acesteia va fi negativ și se vor finanța dificil investițiile noi. Deci partea de stocare va fi foarte importantă, trebuie să înlesnim partea legislativă pentru a putea demara investițiile în stocare. Compania noastră este interesată în acest sens și dezvoltă în prezent mai multe proiecte de stocare de energie.”

Restart Energy a fost înființată în 2015, în Timișoara, de Armand Doru Domuța, CEO & Fondator și Renato Doicaru, Co-fondator și Membru al Consiliului de Administrație, având ca scop transformarea modului în care energia este tranzacționată, furnizată și accesată atât de societate, cât și de mediul de afaceri.

Restart Energy este o companie regională, cu capital mixt, româno-american, cu peste 200 de angajați în prezent, care servisează diviziile de furnizare de energie convențională, soluții complete de energie regenerabilă și de cogenerare.

Restart Energy a început în 2015 ca furnizor de energiei electrice, iar în 2020 a dezvoltat Divizia Restart Solar, al cărui principal obiectiv este dezvoltarea de instalații fotovoltaice pentru clienți industriali locali de tip SME, dar și pentru cei de tip key account, big local și multinaționale.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

16 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

16 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

16 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

17 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

17 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

18 ore ago

This website uses cookies.

Read More