International

Armata americană monitorizează din aer strâmtoarea Ormuz

Armata americană a declarat că monitorizează din aer strâmtoarea Ormuz din Golful Persic, după sechestrarea unui petrolier britanic de către Iran vineri.

“Avem avioane de patrulare care operează în spaţiul aerian internaţional monitorizând situaţia din strâmtoarea Ormuz”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comandamentului central american Earl Brown într-un e-mail trimis dpa, potrivit Agerpres.

Între timp, Arabia Saudită a declarat că va găzdui forţe americane în regat pentru a “consolida securitatea şi stabilitatea regională”.

Preşedintele american, Donald Trump, într-o întâlnire cu presa înainte de a părăsi Washingtonul pentru weekend, a subliniat alianţa de lungă durată dintre Statele Unite şi Marea Britanie şi a spus că Administraţia SUA va fi în contact cu Londra.

Trump a mai spus că l-a autorizat pe senatorul Rand Paul, un aliat republican şi un sceptic al războiului, să angajeze discuţii cu Iranul.

Statele Unite au acuzat ţara islamică de atacuri asupra petrolierelor, acuzaţii pe care Teheranul le neagă.

De când Trump a preluat mandatul la Casa Albă în 2017, SUA au exercitat o “presiune maximă” asupra Iranului, inclusiv prin retragerea din acordul nuclear pe care puterile mondiale l-au încheiat cu Teheranul în 2015, scrie dpa.

Arestat vineri pentru nerespectarea codului maritim internaţional de către Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Iranului, care a evocat o ciocnire cu o ambarcaţiune de pescuit iraniană, petrolierul Stena Impero, al cărui proprietar este suedez, a fost dus în portul Bandar Abbas (sud), conform autorităţilor portuare ale provinciei Hormozgan, unde se află portul.

Anunţul sechestrării petrolierului sub pavilion britanic a venit la câteva ore după decizia Curţii Supreme din Gibraltar de a prelungi cu 30 de zile reţinerea petrolierului iranian Grace 1, reţinută la data de 4 iulie de către autorităţile din Gibraltar, teritoriu britanic situat în sudul extrem al Spaniei, care au suspectat-o de livrare de petrol Siriei ceea ce constituie o încălcare a sancţiunilor Uniunii Europene împotriva Damascului.

Teheranul neagă această acuzaţie şi denunţă un act de “piraterie”.

Marea Britanie a denunţat un act “periculos” şi a recomandat navelor britanice să evite această rută maritimă strategică unde incidentele se înmulţesc.

Germania şi Franţa au cerut Iranului eliberarea navei, care are la bord 23 de membri ai echipajului, dintre care 18 sunt de naţionalitate indiană, iar cinci de alte naţionalităţi – filipineză, letonă sau rusă. Autorităţile indiene, filipineze şi letone au declarat că au cerut Iranului să le elibereze cetăţenii.

Strâmtoarea Ormuz este tranzitată de o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

13 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

13 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

13 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

14 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

14 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

15 ore ago

This website uses cookies.

Read More