Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzU.S. Army National Guard photo by Sgt. Tackora Hand/ Sursa foto: defense.gov
Pentagonul a anunţat joi că va participa la protecţia principalilor candidaţi la alegerile prezidenţiale americane pentru a sprijini Secret Service, însărcinat cu protecţia marilor personalităţi politice, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Această decizie intervine la mai bine de o lună de la tentativa de asasinat împotriva lui Donald Trump, pe 13 iulie în Pennsylvania, un eşec răsunător pentru Secret Service, care a constrâns-o pe şefa acestuia să demisioneze 10 zile mai târziu.
“Ministerul Apărării va oferi protecţie suplimentară” până la alegerile din noiembrie şi probabil până la ceremonia de învestire din ianuarie 2025, a declarat presei purtătorul de cuvânt adjunct al Pentagonului, Sabrina Singh.
Ministrul Lloyd Austin a răspuns favorabil unei cereri din partea ministerului având în subordine Secret Service, a adăugat ea.
Pe 13 iulie, fostul preşedinte a fost rănit la ureche de focuri de armă care au făcut, de asemenea, un mort şi doi răniţi printre participanţii la mitingul de la Butler, în nord-estul ţării. Imaginile lui Donald Trump, cu sângele curgând pe faţă şi cu pumnul ridicat, au făcut înconjurul lumii.
Consecinţele acestui fiasco în domeniul securităţii au continuat săptămâna trecută, potrivit presei, cu trimiterea în concediu administrativ a cel puţin cinci agenţi ai Secret Service.
Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…
Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…
Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…
Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…
Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…
Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…
This website uses cookies.
Read More