- Pentru 2025, Armorum vizează o creștere de 25% și o cifră de afaceri de peste 5 milioane de lei (echivalentul a aproximativ 1 milion de euro)
- Retailerul investește 70.000 EUR în deschiderea primului magazin fizic, în Sibiu, planificată în S2 2025.
Armorum, un jucător pe piața e-commerce dedicată echipamentelor de protecția muncii, a înregistrat, în 2024, o cifră de afaceri de peste 4 milioane de lei, marcând o creștere de aproximativ 20% față de anul precedent, potrivit unui comunicat de presă. Profitul net a crescut cu 17% în 2024.
Pentru anul 2025, Armorum a previzionat o creștere de 25%, vizând o cifră de afaceri de peste 5 milioane de lei (echivalentul a aproximativ 1 milion de euro). Primele cinci luni ale anului 2025 indică deja o evoluție de +31% față de perioada similară a anului trecut, se mai arată în comunicat.
Deși aproximativ 80% din volumele totale de vânzări sunt realizate în categoriile de îmbrăcăminte și încălțăminte de muncă, Armorum a început o diversificare semnificativă către categorii complementare, cum ar fi bocanci outdoor / de trekking / tactici și echipamente de lucru la înălțime.
Chiar dacă activitatea B2B este strâns legată de platforma online, compania a avut, în 2024, o abordare integrată, ce a inclus metode tradiționale de vânzări, precum vizite la clienți și sampling. În prezent, catalogul online Armorum se apropie de 2000 de produse, incluzând variațiile. Comanda medie online a Armorum se situează în jurul valorii de 600 de lei și înregistrează o tendință de creștere de la an la an.
Principalii factori care au influențat costurile operaționale în 2024 au fost investițiile în advertising online, necesare pentru a face față presiunii jucătorilor internaționali și sofisticării soluțiilor AI, precum și creșterea stocurilor.
Compania mizează în 2025 și pe dezvoltarea comerțului clasic, printr-o investiție de 70.000 de EUR în primul magazin fizic, în Sibiu. Locația va avea o suprafață de 120 mp și va putea cuprinde produsele flaghsip din portofoliul Armorum. Magazinul va fi localizat într-o poziție strategică, în zona industrială a Sibiului, în proximitatea A1 și a depozitului logistic al Armorum.