Burse/Investitii

AROBS raportează un profit net de 6 milioane de lei, în primul trimestru

AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), companie antreprenorială de tehnologie listată la Bursa de Valori București, raportează o cifră de afaceri de 120 milioane de lei la nivel consolidat în primul trimestru din 2025, în creștere cu 14% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, EBITDA de 17 milioane de lei, +2% față de T1 2024 și un profit net de 6 milioane de lei, potrivit unui comunicat.

„Primele trei luni ale anului 2025 au fost marcate de provocări semnificative, atât în plan economic, cât și politic, dar AROBS a demonstrat, încă o dată, capacitatea de a se adapta și de a genera valoare într-un mediu dinamic. În ciuda incertitudinilor economice și fiscale din România, determinate de contextul electoral și măsurile bugetare aflate în discuție, am reușit să înregistrăm o creștere solidă a cifrei de afaceri, confirmând reziliența modelului nostru operațional. Privind înainte, ne concentrăm pe două acțiuni strategice: deschiderea de noi birouri de vânzări și centre de livrare în SUA și Marea Britanie și finalizarea achizițiilor care sunt într-un stadiu avansat de negociere.  La nivel național, stabilizarea mediului politic și economic va fi esențială pentru deblocarea proiectelor de digitalizare, atât în sectorul public, cât și în cel privat. Pe plan internațional, continuăm să investim în inteligență artificială, big data și securitate cibernetică, tehnologii care vor redefini industria IT în următorii ani ”, a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.

În ceea ce privește activitatea segmentelor de business ale grupului, segmentul de „Servicii Software” a generat venituri de 72 milioane de lei în T1 2025, în scădere cu 17% față de aceeași perioadă din 2024, pe fondul încetinirii cererii în sectorul de Automotive, care a început anul trecut și al cărei impact a fost anticipat și în acest trimestru. Cu toate acestea, acest segment a continuat să aibă cea mai mare contribuție la cifra de afaceri a Grupului, cu o pondere de 60%.

Veniturile din cel de-al doilea segment de business, „Produse Software”, au crescut cu 20% față de primul trimestru din 2024, ajungând la 22 milioane de lei în primele trei luni ale acestui an. Acestea au reprezentat 18% din cifra de afaceri totală. Creșterea înregistrată la nivelul acestui segment confirmă succesul strategiei AROBS de diversificare și realizarea de investiții în produse proprii.

Segmentul de „Sisteme Integrate”, reprezentat de AROBS Systems a înregistrat o performanță remarcabilă în primul trimestru din 2025, generând venituri de 26 de milioane de lei, datorită unor proiecte strategice precum cel semnat la finalul anului trecut cu Casa Națională de Pensii Publice.

De asemenea, AROBS a anunțat, la finalul primului trimestru al anului 2025, un proiect strategic din categoria B2A (Business-to-Academia), cel mai amplu demers de digitalizare din învățământul românesc, care va fi implementat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

„În primele trei luni ale anului, am continuat să aplicăm măsuri de optimizare a costurilor și alocare eficientă a resurselor, ceea ce ne-a permis să menținem o marjă EBITDA de 14%, în ciuda unui context economic complex. În această perioadă, am consolidat poziția de numerar cu un plus de peste 20 milioane de lei, ajungând la un nivel de 280 milioane de lei față de finalul anului trecut. De asemenea, menținem un grad redus de îndatorare, reflectat de un raport între datoriile bancare și EBITDA normalizată anualizată de 0,96. Aceste elemente ne asigură flexibilitatea necesară pentru a susține investițiile strategice planificate și pentru a valorifica oportunitățile de creștere la nivel internațional”, a declarat Bogdan Ciungradi, CFO al AROBS.

Pe plan internațional, AROBS a continuat planurile de extindere prin achiziții strategice. În prezent, Grupul este în curs de achiziționare a 70% din capitalul social al unei companii de software din Nevada, cu aproximativ 60 de specialiști, consolidând astfel prezența AROBS pe piața americană. Aprobarea acestei tranzacții va fi supusă votului în cadrul Adunării Generale Extraordinare din 28 mai 2025. Totodată, pe parcursul primelor trei luni din 2025, compania a continuat să investească în deschiderea de noi birouri de vânzări și centre de livrare în SUA și Marea Britanie, pentru a susține creșterea pe piețele internaționale.

AROBS Transilvania Software este listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București, categoria Premium, începând cu data de 25 septembrie 2023.

Articole recente

MAI: Cererile pentru CEI pot fi depuse la orice serviciu de evidență a persoanelor, indiferent de domiciliu

Începând cu 1 august 2025, cetățenii pot solicita Cartea Electronică de Identitate (CEI) la orice…

o oră ago

Trencadis – 2025: Semestrul transformării accelerate. Creștere de două cifre a cifrei de afaceri, datorii reduse cu peste 60% și consolidare la vârf

După un 2024 al deciziilor curajoase și al transformării strategice, Trencadis confirmă în prima jumătate…

o oră ago

Ministrul Finanţelor: ANAF trebuie să prezinte o hartă a cuiburilor de firme, cu măsuri ataşate asupra celor frauduloase

ANAF are sarcina să găsească toate cuiburile de firme inactive, radiate sau care desfăşoară activităţi…

2 ore ago

Compania Volkswagen este responsabilă pentru manipularea emisiilor (CJUE)

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit vineri că producătorii auto, cum ar…

2 ore ago

Franţa: Exportatorii de vinuri şi băuturi spirtoase se aşteaptă la pierderi de un miliard de euro

Federaţia Exportatorilor Francezi de Vinuri şi Băuturi Spirtoase (FEVS) a avertizat vineri asupra impactului "brutal"…

2 ore ago

Ucraina: Zelenski cere din nou o întâlnire cu Putin, după ce acesta a evaluat pozitiv ultimele negocieri ruso-ucrainene

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenki a cerut vineri din nou să se întâlnească personal cu preşedintele…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More