Categories: Fără categorie

Asasinii preşedintelui haitian erau mercenari ”profesionişti”, susţine ambasadorul Haiti în SUA

Asasinii preşedintelui haitian Jovenel Moise, care a fost ucis miercuri, erau mercenari “profesionişti” care s-au dat drept agenţi americani şi este posibil să fi părăsit deja ţara, a declarat ambasadorul haitian în SUA, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Autorii asasinatului s-au prezentat la reşedinţa preşedintelui Jovenel Moise, afirmând că lucrează pentru Agenţia american antidrog (DEA), dar comportamentul lor nu părea conform cu acest statut, a spus ambasadorul Bocchit Edmond.

“A fost un atac bine orchestrat şi este vorba despre profesionişti”, le-a spus ambasadorul Bocchit Edmond jurnaliştilor într-o discuţie online.

“Avem o înregistrare video şi credem că este vorba despre mercenari”, a adăugat el.

Prima Doamnă din Haiti Martine Moise, care a fost rănită în atac, va fi evacuată la Miami pentru a fi tratată. “Pot să vă spun că au fost date dispoziţiile necesare de dimineaţă pentru a o transfera într-un spital din Miami”, a declarat ambasadorul.

O anchetă este în curs pentru a stabili unde se află asasinii, care sunt motivaţiile lor şi ce cetăţenie au, a mai spus Edmond, care a afirmat că ei vorbeau între ei în spaniolă.

El crede că este posibil ca asasinii să fi părăsit deja Haiti, probabil pentru a se deplasa în Republica Dominicană, o ţară hispanofonă care îşi împarte cu Haiti insula Hispaniola.

“Nu se ştie dacă au plecat sau dacă se află încă acolo”, a spus ambasadorul.

“Dacă nu sunt în ţară, nu există decât un mod prin care puteau pleca – pe la frontiere, întrucât cu avionul nu era posibil”, a adăugat el.

Bocchit Edmond afirmă că eventualitatea utilizării unui avion privat ar fi fost detectată de aviaţia civilă, în timp ce o ieşire pe la frontierele terestre ar fi putut trece neobservată.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

4 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

5 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

5 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

9 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More