Update articol:

ASF a încheiat 2023 cu un excedent de 265.278 lei; Cheltuielile cu personalul au însumat 34,5 milioane de euro, 85% din totalul cheltuielilor instituției; Venituri operaționale mai mari, de la fondurile de pensii și asiguratori

asf
  • Suma provizioanelor pentru litigii de muncă în care ASF este implicată este de 10.224.120 lei

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a încheiat anul 2023 cu un excedent de 265.278 lei, potrivit raportului anual publicat de instituție, pe fondul unor venituri de 203,7 milioane de lei, în creștere datorită unor venituri operaționale mai mari (în special de la administratorii fondurilor de pensii și asiguratori), și a unor cheltuieli de 203,7 milioane de lei, din care 85 de procente (172,6 milioane de lei sau 34,5 milioane de euro) au mers către personal.

Rezultatul patrimonial este unul pozitiv, în creștere față de cel din anul precedent, creștere generată, în principal, de realizarea de venituri operaționale mai mari, arată ASF.

Potrivit instituției, cheltuielile de personal, în cuantum total de 172.02.353 lei (93,64% din prevederile bugetate), reprezintă salarii de bază și alte drepturi conform celor stabilite prin Contractul Colectiv de Muncă în vigoare, la care se adaugă contribuțiile instituției.

De asemenea, ASF are prevăzute provizioane pentru litigii de muncă, în urma proceselor intentate de foști angajați. Raportul instituției arată: “Totalul datoriilor din bilanț la 31.12.2023, în cuantum de 57.926.945 lei, cuprinde, în cea mai mare parte, provizioane pentru litigii, pensionare, concedii de odihnă neefectuate. Valoarea estimată a provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli recunoscute în situațiile financiare este de 32.866.952 lei, din care suma provizioanelor pentru litigii de muncă în care ASF este implicată este de 10.224.120 lei. Celelalte provizioane pentru litigii cu caracter patrimonial, precum și provizioanele pentru concedii de odihnă neefectuate, provizioanele pentru pensionare etc. au fost evaluate la suma de 22.642.832 lei.”

Cheltuielile efectuate cumulate la 31 decembrie 2023 prezintă următoarea structură:

Veniturile încasate în 2023 se prezintă astfel:

Veniturile din cote aferente tranzacțiilor cu instrumente financiare și oferte publice au înregistrat un volum al încasărilor în anul 2023 de 28.460.500 lei, reprezentând un grad de realizare de 102,67% din valoarea prognozată a perioadei.

Cele mai relevante cote din cadrul acestei categorii de venituri se prezintă după cum urmează: ▶ cotă din valoarea tranzacțiilor cu instrumente financiare derulate în cadrul sistemelor de tranzacționare supravegheate, cu excepția tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate (până la 0,06%): 8.071.472 lei, grad de realizare de 104,15% față de valoarea prognozată a perioadei; ▶ cotă percepută pentru monitorizarea tranzacțiilor efectuate în afara sistemelor de tranzacționare (turnaround): 1.976.339 lei, grad de realizare de 104,02% față de valoarea prognozată a perioadei;

▶ cotă din valoarea ofertelor publice de vânzare (între 0,05% și 0,1%, dar nu mai mult de 500.000 lei, respectiv 1.000.000 lei): 1.425.893 lei, grad de realizare de 83,88% față de valoarea bugetată;

▶ cotă din valoarea ofertelor publice de cumpărare – preluare (între 1% și 1,5%): 16.986.796 lei (din care 10.552.730 lei reprezintă venituri aferente ofertei publice de cumpărare/preluare derulată de Fondul Proprietatea în luna decembrie 2023), grad de realizare de 103,77% față de prevederea bugetară.

Veniturile realizate din aceste surse au generat, în anul 2023, 13,97% din încasările totale ale ASF pe aceeași perioadă.

Veniturile din cote și taxe aplicabile pentru funcționarea/ administrarea/ supravegherea organismelor de plasament colectiv, fondurilor de pensii private și asigurătorilor/ intermediarilor de asigurare au înregistrat un volum al încasărilor în anul 2023 în cuantum de 145.940.804 lei, reprezentând un grad de realizare de cca. 102,64% din valoarea prognozată a perioadei. Sursele principale de încasări la această categorie de venituri se prezintă după cum urmează:

▶ cotă de 0,0078% din valoarea activului net al fondurilor de investiții (organismelor de plasament colectiv): 36.759.005 lei, grad de realizare de 100,31 % față de valoarea bugetată;

▶ cotă de 10% din valoarea totală a comisionului de administrare a fondurilor de pensii administrate privat (pilon II): 25.880.666 lei, grad de realizare de 100,31% față de valoarea bugetată;

▶ cotă de 0,01% din valoarea activului net al fondurilor de pensii facultative și taxă lunară de 0,25% din valoarea contribuțiilor brute încasate de fondurile de pensii facultative (Pilon III), precum și din taxa de funcționare aplicabilă depozitarilor: 7.296.908 lei, grad de realizare de 102,2% față de valoarea bugetată;

▶ contribuții aplicabile asigurătorilor și intermediarilor de asigurare: taxă de funcționare de 0,3% aplicabilă asigurătorilor/ taxa de funcționare de 0,1% aplicabilă intermediarilor de asigurare, contribuție pentru exercitarea supravegherii și controlului activității de asigurări generale (0,4%)/ pentru asigurări de viață (0,3%)/ pentru asigurări de răspundere civilă auto (1%): 76.004.225 lei, grad de realizare de 104,69% față de valoarea bugetată.

Veniturile realizate din aceste surse au generat, în anul 2023, cca. 71,62% din încasările totale ale ASF pe aceeași perioadă.

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025